marți, 31 martie 2009
miercuri, 25 martie 2009
Cersind mancarica (pe timp de criza)
TRÚFĂ1, trufe, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.
Probabil stiati de trufe... dar stiati si faptul ca un kg se vinde cu pana la 1800 Euro ... (cele negre sunt cele mai scumpe, se mai numesc "trufe negre diamant")?
Si ca un catelus expert dresat sa gaseasca aceste delicatese costa aproape 5000 Euro?
marți, 24 martie 2009
Un amanunt (partea 1)
Lacrima amara... numai minciuni si vorbe in vant. Totul se ducea de rapa, era in picaj liber. Pamantul era ultima oprire. Nici macar durere in suflet nu putea simti... trecuse de acel sentiment, acum erau ace, cutite, o tortura a inimii ce depasea pragul de lacrimi. Dar ele curgeau, fara nici un gest al fetei, doar apa sarata eliminata de ochii reci.
Se invartea totul, biroul, calculatorul, usa... toata camera era prinsa intr-un vartej si ea era in mijloc. Vroia sa inchida ochii, si sa se minta, sa transforme totul... sa fie departe pe o campie intinsa, inconjurata de flori frumoase, inmiresmate, colorate, cu vantul ce ii adia prin par. Sa fuga fara oprire, sa aiba inima plina de frumusetile lumii si nimic altceva. Fluturi si albine, sute de vietati mici ce nu cunosc durerea, ce nu cunosc razbunarea. Ei se sting, si nu stiu.
Apa rece o aduse putin cu picioarele pe pamant. Era in fata oglinzii de la baie... si-si privea chipul de piatra, pe care doua siroaie trasesera linii prin fardul scump. Sa se dea batuta acum, sa dea totul uitarii si sa o ia de la capat, sa stearga cu buretele si sa mai incerce o data... sa deschida "parasuta" ce ar fi salvato de la o moarte sigura? De ce-ar face-o..., sau mai bine zis... de ce-ar face-o fara razbunare?
Oglinda se sparse in mii de cioburi mici si alte bucati mari, sangele i se prelinse pe frunte, parul acum cinci minute curat si aranjat mai ceva ca intr-o revista de moda, era acum naclait de sangele rosu si gros. Ochii isi vedeau reflexia in singura bucata de geam ramasa lipita de peretele odata curat. Mainile se mai zbateau in dorinta de a mai prelungi inevitabilul val al mortii. Cautau sa o scape din inclestarea de otel ce ii lipise craniul de oglinda, si mai ales acea bucata care ii intra adanc in scalp. Simtea cum pielea e smulsa si sangele curgea in siroaie mai mari... un ultim spasm si unghiile, cu o manichiura franceza perfecta, isi gasira inamicul, si trasera cu furie dungi in carnea lui.
joi, 19 martie 2009
Un amanunt (partea 3)
Noaptea nu prevestea nimic bun. Drumul care il apucase parea fara sfarsit in noaptea neagra ce se asternea in fata lui. Pasii se auzeau in linistea deplina ce domnea. Strada pietruita pe care pasea era umeda de la ceata ce se lasase in acele minute tarzii ale noptii. Parcul aparea putin cate putin din valurile obsucure ale noptii. Ceata era deasa si acoperea totul ca o perdea de fum. Pasul ii era grabit... mai ales acum.
Vantul abia misca copacii din jurul lui, mersul ii era sigur chiar si in acea intunecime. Il facuse de nenumarate ori. Trebuia sa ajunga la scoala cat mai repede. Frunzele in miscarea lor mai alinau linistea de mormant. Gandul ii fugea in diferite scenarii, cladea si distrugea imagini; cum la ora aceea, de ce acolo, cand se intamplase? Era total distantat de parcul ce-l traversa. Isi dorea ca totul sa se termine cat mai repede, sa fie ceva simplu, sa rezolve.
O pala de vant mai puternica, il lovi in spate. Un fior ii trecu prin tot corpu si ii intrerupse sirul gandurilor. Se opri. Realiza pentru prima data ca o tacere il inconjura. Nici o pasare, nici o masina, nici vre-un betiv care sa impinga un carucior. Nimic. El, noaptea si ceata... si acel vant care-l trezi din visare. Si totusi... se auzea ceva... da,da... in departare, era un sunet. Mai degraba un planset, un urlet de durere ascutit. Acum ca-l auzi deveni mai puternic, un urlet neomenesc, ce se prelungea minute in sir. Cineva sau ceva plangea in ceata de carbune. Luminile parcului se estompasera de mult. El si plansetul.
Nu mai gandea... sangele inghetase in vene, si o teama ii cuprindea intreg corpul. Putea fi orice, un animal in chinuri, dar noaptea si linistea transformasera gandurile logice si normale in vise metamorfozate, pline de strigoi, sange, durere, miros de carne putrezita. Totul devenise posibil in mintea deja pierduta in frica. Cadavre de animale, sange tasnind din capetele sparte, membre imprastiate pe camp, carne pe oase putrezita. Mintea ii era bolnava, si cuprinsa de toate filmele de groaza la care rasese in ultimele luni. Erau o gluma, ERA o gluma. Trebuia... cineva ii facuse o farsa... da! acum totul se leaga. Mult prea usor i-am desconspirat. Si un ras isteric il cuprinse, si-si dadu drumul la hohote.
Inima incepu sa-i bata cu puterea unei locomotive. Rasul se transforma in urlet de spaima... dar, nici acesta nu se auzi in linistea deplina ce inghiti orice sunet.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)