Cafeaua de dimineata

As vrea sa povestesc si ce fac in afara orelor de munca... si am sa fac asta, ca e mult mai frumos, da pana imi trece ceata ce mi se pune pe creieras in timpul muncii deja e intuneric afara si sunt in pat gata sa dorm... Ma transform cu totul aici si nu ca asta-mi este dorinta, asta imi face locul asta, parca as trece granita dintre pamant si alta dimensiune...

Si aici incerc sa ma opresc cu munca... dar multe povestiri au inceputul de aici, un sambure de intuneric ce se materializeaza in jurul muncii care o fac si a personajelor care ma inconjoara aici... Ele definesc uneori continutul unor povesti...

Si acum... mult asteptata cafea... sorb un pic, si bun, cald foooarte dulce :D, ma mai inmoi, ar merge cu putin whisky doar cat sa faca ziua mai usor de suportat.

Putina nebunie

Nu-mi vine sa cred... a trecut iunie si n-am postat nimic, am sarit o luna si nici mult nu mai era sa sar si peste a 2-a daca n-ar fi fost cu "frumoasa" munca. Imbatranesc aici zilnic cu cate 2-3 luni uneori, e asa de interesant de-mi vine sa-mi smulg paru din cap. Ceva s-a intamplat, ceva a luat-o razna atat de rau si haotic incat mi-e frica de ce mai poate urma.

Nici macar nu ma mai pot concentra la ce scriu, parca orice zgomot, orice dialoguri ma deranjeaza, nu mai pot intra in textul care-l scriu, ma pierd imediat... ar trebui sa fiu intr-o liniste deplina sa mai pot scrie ceva... in mijlocul padurii cu doar fosnetul frunzelor, pe malul marii doar cu valurile... Iremediabil... am innebunit, sau ceva asemanator... oricum ceva am patit, nu mai sunt eu, munca se hraneste cu mine, imi fura tot ce aveam mai bun... Nu mai sunt in stare de nimic, sa scriu o povestioara, sa indrug balarii, sunt varza si asta cu criza asta... parca ne mananca de tot, nu mai suntem in stare de nimic... o Urasc!!! si partidele si toata politica, sa se duca naibii cu Boc in fata care face un mare nimic sa ajute tara asta... se ajuta pe el sa-si mai faca o vila cum fac toti dealtfel.

"Cum poti face o mica afacere pe timp de criza? Raspuns: Dintr-o afacere mare!" Sa radem, ca asta e tot ce a mai ramas, dar cu fata care o avem e drum sigur catre ospiciu.

Cat mai putem rezista? cat o mai ducem in incertitudine... sunt sigur ca unii mai importanti ca mine in conducere au clacat, dar nu se poate asa trebuie sa rezistam, nu ne face criza pe noi...

E clar... am nevoie la munte. Tocmai ce m-am intors de aproape 3 saptamani, dar nu a fost destul. A fost prea putin si prea repede. De frumos, a fost frumos, dar mai trebuia inca o saptamana cel putin. Mai multa salbaticie, mai multa verdeata, mai multa plimbare. Am zis ca am sa scap de munca, si am sa ma eliberez un pic de toate cele. Asa a fost, dar pentru mult prea putin. Ce strang aici in decursul unui an... nu se spala asa usor, cu 5 zile la munte. Cat sa ma mai agat de ele, cat se le mai folosesc ca scut pentru toate tampeniile care sunt la munca...

Momentan e liniste, nu pot sa mint, dar si linistea asta dureaza 2, maxim 3 zile. Vine tornada repede, vin problemele imediat. Si criza... ha ha, asa numita "criza" de care se plang toti, fac toate astea sa para de 2 ori mai grave.

Si totusi Sighisoara, frumoasa cetate, si nu numai... asta e doar un mic gand fugar. Padure, plimbare prin mijlocul ei, sa o auzi, sa o simti, sa o mirosi, sa te lasi pierdut in detaliile ei, sa urmaresti miscarea copacilor, sa admiri orice floare sau muschi ce-ti iese in cale, si sa uiti de orasul mirositor.

Cred ca este a suta oara cand reusesc sa ma plang de munca... si cred ca tot timpul m-as plange daca n-ar fi treaba si sa nu am cand sa scriu de cat de mult as evada de aici.

A venit vara... mai are putin de fapt si isi intra in puteri dupa calendar. Si daca a venit ce... la fel o sa si treaca cum a trecut si jumatate de an fara sa ne dam seama prea bine.

Este clar ca am innebunit! Mi-este frica ca am sa raman legat toata viata de o munca, 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana (asta intr-un caz bun)... si scapare nu prea vad cum as avea. Dar am sa dispar, am sa fug, ma agat de iluzii, de iluzia baniilor. Pe cand o cabana la munte, dar o vila cu gradina in Irlanda?

Si ce daca n-am masina... am avut prea mult timp la scara... acum trebuie sa ne descurcam la munte si cu trenu. Trebuie sa vrei, fara prea multe pretentii si sigur ai sa poti. E si mai mare aventura. Dar iarasi lantul se strange in jurul meu... ca n-am zile de concediu, sau ca nu pot pleca, sau ca altii nu pot pleca... sau orice alte zeci de motive, sa ne pastram acel guler care ni-l pun sefii la intrarea in "curtea" lor. Iesi daca mai poti, sau daca iti permiti.

In zile ca astea n-am chef de nimic, doar putina liniste, si n-ar strica niste instantanee... de as sti sa surprind "frumusetea intr-o punga plimbata de vant" cum zicea pustiul din American Beauty, sa fac cateva poze sa raman si eu mut... si poate ca da... sa mai citesti cateva randuri dintr-o carte, la aer liber (cum mi-a zis V:) ) n-ar strica.

Si ca sa inchei apoteotic...

APOTEÓTIC, -Ă adj. care constituie o apoteoză; triumfal.

Din cicluul "Puya - Undeva in Balcani" : "Unii conduc masini mai scumpe decat casa unde stau"; intreb eu :

Daca ai avea proiectoare de ceata la masina, le-ai aprinde si cand nu e ceata?

SSDD

Este asa plictisitor tot ce se discuta si ce se intampla aici, parca as fi intr-un film ieftin horror, in care urmeaza sa se intample ceva… si actorii de mana a 3-a nu stiu nici macar sa se prefaca ca joaca un rol… parca ar citi de pe o foaie invizibila fara pic de intonatie, si punctuatie. Dar acest film, ieftin asa cum e el.. nu e pentru cei slabi de inima. Nu rezista multi. Caci multe lucruri rele se intampla, carnea e mancata din interior… mintea iti este controlata de cuvinte ce taie adanc in creier. Nu mai ramai intreg, dupa ce ai trecut prin acest film ieftin.

Toti stau, calmi si linistiti, fiecare la biroul lui, ascunzadu-se dupa monitorul lui, incercand sa para interesat de ceea ce face, sau interesant… nu stiu inca. Unul scrie ceva cu un creion mult prea nou pentru a crede ca el chiar munceste; altul se uita atent in monitor de parca ar citi ceva, dar ce citeste nimeni altul nu stie, ar putea citi legislatie, dar la fel de bine ar putea citi zece moduri de a scapa nevinovat dupa o crima sau cum sa planuiesti o crima ori cine stie ce alte perversitati. Un semn de intrebare atarna si asupra celorlalti, unul da frenetic din mouse, altul bate la tastatura de parca chiar ar avea ceva important de facut… dar nimic nu pare ceea ce este, si daca este ceea ce crezi, atunci gandesti gresit. Unii sunt cuprinsi de euforie, dar aici este doar oboseala care isi spune cuvantul sau poate chiar nebunia s-a instalat in locurile intunecate ale mintii noastre. Ascuns acolo, lasat cat mai jos, stai si mai arunci o privire in jurul tau, si ii privesti pe cei ce te inconjoara de atata timp, si iti zici, ce specii de oameni exista pe lumea asta… dar si tu esti o creatura la fel de ciudata.

Nu te poti impotrivi, iti vine sa tipi cat te tin plamanii.

Afara si inauntru

Ma ajuta cineva sa gandesc, sa-mi spuna ce urmeaza sa gandesc, pentru ca mie sincer mi-e lene... fara chef fara putere. Nimic interesant, nimic frumos... doar ceasul care isi numara secundele, si eu care astept sa plec acasa.
Grea e trecerea timpului in momente ca astea... si altadata, unde a zburat? Timpu asta ne pacaleste, se joaca cu noi, stie mai bine ce face...
Mai faci una, mai faci alta sa mai vezi un minut alunecand... dar stau a ma intreba, chiar vrem sa treaca timpu... acum da, dar cat de pretios e in alte clipe.
Ce vrem de fapt... cine stie? ne spune si noua?... noi vrem multe, nici nu e indoiala. Vrem cat putem pana la urma.
Eu ce vreau acum... doar sa mai treaca doua, trei minute sa se faca patru jumate sa plec acasa, pentru ca la munca uneori te simti doar intre 4 pereti (de fapt vreo 6), si aici se termina gandirea ta... apoi cand iesi din acea incapere limitata pori gandi liber si te poti indrepta spre cealalta viata a ta. Munci opt ore cel putin, 8-10 ore dormim, ne mai raman si noua intre 6 si 8 ore in cel mai fericit caz. Si in aceste ore cate trebuie sa facem?... multe, acum fug minutele de nu stii cum sa grabesti pasu sa le ajungi din urma.
Doua vieti birou si acasa. In interiorul gardului, si afara pe iarba verde. E bine ca mai putem intinde mana, si mai facem legatura cu exteriorul si atunci cand suntem la "inchisoare"... ca altfel nu era nici o diferenta.
"Inchisoare" pentru ca asta ne devine munca... inconjurati de credite, plati, telefoane, intretineri... suntem mai ceva ca prizonierii, care ies de acolo si nu mai vor sa se intoarca, dar noi ne intoarcem de bunavoie.
Dar munca iti aduce si satisfactii (si cati nervi nu mai zic, stres...), satisfactii care cantaresc cat un mare nimic, ca tot cat vrea al tau "temnicer" sa te plateasca vei primi la sfarsit de luna. Cine suntem noi in ochii lor... (care noi?... aaaa, voi munciti pentru mine?... continuati, nu va sfiiti, ca nici data viitoare n-am sa va recunosc)...
Cat ma abtin, cat de frumos vorbesc cand ar trebui sa fiu mult mai rau, mult mai explicit, ca doar traim intr-o tara libera, cu libertate la cuvant... libertatea presei... dar nu are rost. Cei care stiu... stiu si fara sa mai zic nimic la ce ma refer.
Asta e viata noastra, a celor mai mici dintre noi, care ne straduim mult.