Metamorfoza

Oare chiar se poate, oare chiar reusesc, acele cateva suflete, inimi pline de simtiri si trairi... chiar e posibil sa le ating, sa le las cat de cat o urma a trairilor a suferintelor mele, a cuvintelor care patrund adanc in fiinta care le priveste?... Cine imi poate dovedi, cine imi poate spune ca nu totul este degeaba, ca nu totul ce a fost asternut pe o hartie, ce a fost lasat in urma slcuptat in piatra, sau pictat pe cine stie ce pereti si chiar lasat in forma de cuvinte electronice pe un ecran ce palpaie in fata unui om de rand inseamna ceva pentru cineva.
Ma napadesc intrebari, ma inabuse simtiri de disperare... incet, ma pierd in neant, ceea ce am fost, s-a transformat, o parte s-a pierdut, nu mai este cum trebuia... ceva, undeva s-a produs o rupere, lipsa de oxigen, de apa, de cele ce iti dau viata isi spune acum cuvantul. Nu se mai poate intoarce la ceea ce ai fost, timpul a trecut, ai crescut, ai imbatranit, lucruri care te faceau sa razi acum te fac sa plangi, lucruri ce erau alb-negru sunt acum colorate, toate au suferit mici schimbari si nu mai sunt ce erau...
Lacrima cea atotcuprinzatoare nu intarzie sa apara. Ea are povestea ei, si povestea ta, o contopire a frumusetii, a perfectiunii corpului. Te cunoaste mai bine ca tine, si te paraseste pentru ca tu sa mai poti continua cand esti la pamant. O antiteza. Iti plangi tristetea pentru a putea fi fericit.
Imi simt inima cum bate cu putere, cum fuge sangele prin corp, cum ma lupt, cum focul cuvintelor isi pierde puterea, si aceasta doare... doare ca o rana acoperita cu sare... ma stinge secunda cu secunda. Nici scrisoarea lasata in urma nu mai are nici un rost, cuvintele se vor pierde, si tot ce era legat de ele, sentimente si trairi,ganduri si amintiri, vor pieri si ele odata cu acea bucata de hartie acea piesa din existenta.
Nu mai am puterea sa ma lupt, poate doar o sansa mai am, dar daca e si aceea, as, tare mult, vrea sa o stiu. Stransoarea exista, repiratie intretaiata si o raza de lumina ce-mi incalzeste fata. Ma agat de ea, desi ma orbeste in tot intunericul din imprejurl, doar de ea ma mai pot baza.
Semnatura

Kiss.... While your lips are still Red

"-Maria ta, de ce o fi altfel acum prin munti, ca doar e aceeasi iarna acelasi viscol, aceleasi prapastii, tot atat de inalte si tot atat de frig ca la plecare, doar zurgalaii sunt parca mai iuti mai veseli,

-Pentru ca te intorci acasa, fiule.

-Pesemne maria ta, ca si eu parca sunt altu, nu mi-e somn, nu mi-e foame, nu mi-e teama si imi vine sa cant, nu ma aud, dar parca o fac.

-Sufletul manzule, e sufletul care se simte mai bine intre ai sai si ale sale. Nu se poate fugi de ele ci doar de neintelegerile lor.

-Or fi stiind si beizadelele lucrul asta.

-Daca nu inca, o v-or afla, totul e cat de romaneste simt greci astia."

Citat din "Fuga beizadelelor" de Radu Rene Policrat

In parcul negru, durerea e in aer. Urletele noptii ating cote amagitoare. Cativa rataciti isi maresc pasul pentru a ajunge acasa in locul unde se simt in siguranta, unde lumina si lucruile inconjuratoare cred ca ii protejeaza de bezna de afara. O persoana merge incet, se plimba, se simte in largul ei in acel parc, mic, linistit. Cateva felinare mai reusesc sa-si imprastie lumina oarba, acum cuprinsa de o ceata densa, de un fum greu, sinistru. Urlete cresc undeva in departare, umpland aerul de o durere bolnavicioasa. Cadavrul unui fost animal zace in mijlocul cararii. Nu se uita, dar o miroase, larvele au patruns in interior de la mustele care inca roiesc in jurul ei, si devoreaza incet organele si carnea din interior emanand un miros fetid. Nici macar nu clipeste, pune mana pe animalul mort, si simte miscarea in interiorul ei, zambeste malitios. Un gand ii trecu prin minte, putina scarba, un pic de demnitate si totusi o raza de durere ii ramase.

Se simti cuprins de un tremur, corpul ii fu invadat de un tremur, se simti tras in exterior, expulzat catre alte zari. Isi pierdu orice sens al realitatii, doar plutea intr-un amalgam de culori si simtaminte.

Filmul unei vieti trecute se asternu ca o patura dinaintea lui. O viata plina de culoare, fericire, bucurie, speranta, plina de imbolduri catre un viitor frumos si curat.

asa sunt oamenii

asa este natura omului, asa este facut omul, cum se naste, are un caracter, se mai schimba, se mai rafineaza, dar de baza ramane neschimbat... il accepti asa cum este sau doar incerci sa imparti aerul din jur cu el.

Ei bine eu sunt plecat dupa cum spuneam, departe, tocmai in Dusseldorf, si printre multe altele, azi m-am certat, sau am avut o disputa cu un coleg din apartamentul in care stau. Este stupid, in loc sa ne ajutam intre noi, sa fim uniti, o mana de romani si mai ales Constanteni, in mijlocul Germaniei, noi doar ne impungem unii pe altii pentru a castiga ce?!... asta ma intreb, ce cred unii ca au de castigat aici, ca banii nu le dau eu nici el, si angajatorul pt care conteaza doar daca ai facut treaba. Dar ma intorc la natura umana, unii oameni nu se maturizeaza, ma supara la culme prostia din unii oameni, care se cred experti, dar unu doi, dau putin de greu, imediat stai ca te zic lu "mama". Ce experienta de viata pretind unii ca au cand ei nu sunt in stare sa se lupte, stiu doar sa pupe funduri, dar sa dea putin piept cu realitatea nu se poate. Eu recunosc, m-am lovit, m-am plans la unii la altii dar aici mi-am dat seama ca totusi sunt singur, si am incercat singur sa dau fata in fata cu greul.

Si ca dovada, azi s-a vazut cine a venit la mine si cine nu... (cine a jucat carti in dormitor si s-a distrat si cine a ramas pe langa.. ) se stieeee!!!!

Am franturi de idei si ganduri...dar am sa mai povestesc, important era ca pe langa unii oameni sa nu stai... mai bine singur si retras.

Bine am revenit, dupa atata vreme, pe blogul meu, si bine m-am regasit. Vreau sa-mi povestesc ca sunt plecat departe de Romanica mea si de iubita mea draga si scumpa, tocmai in Germania... foarte departe.. ce caut eu aici, povestea-i scurta, dar cine oare sta sa o asculte. Pe scurt, vreau sa am o viata mai buna in Romania cu niste banuti castigati aici. De ce am intrat sa scriu, nu stiu nici eu, dar simteam nevoia, vroiam sa mai tastez ceva, sa vad cum se mai simte la degete... si e frumos, as vrea sa mai povestesc ceva, sa mai zic ceva... dar parca nu gasesc momentul si inspiratia sa intre pe aceeasi unda. Am si treaba, uneori zic ca nu, dar tot se mai gaseste ceva de facut... Asta este, trebuie sa ma zbat un pic pt banutii aceia... ca altfel era prea usor...

Intr-o clipa

Sunt o picatura de ploaie si am pornit drumul scurt si aprig catre pamantul uscat ce are nevoie de sarutarea mea uda.Sunt o frunza in vant... ma inalt si cobor pe valurile toamnei, purtata departe cat mai departe... unde imi voi gasi linistea intr-un pat format din fratii si surorile mele. Sunt un felinar ce stau aprins si luminez calea in noaptea rece. Sunt un neinsemnat punct in infinitatea nimicului ce ne inconjoara. O clepsidra de ar masura viata pamantului si tu n-ai fi nici macar un graunte de nisip in amalgamul timpului.

Sa vina Ra, sa vina Zeus, sa vina Hu-tu si restul marilor zei care mai sunt... mai varsam inca o data sange in cinstea lor... ne daruim sufletele patate si vietile neinsemnate, doar pentru a ingheta o clipa de fericire, in taciunele aprins al vietilor noastre.

Plang, ma zbat, ma agit, alerg spre cer, spre nori, spre vis, in noapte, in liniste, in neant... ma pierd si renasc ca Phoenixul cel maret din cenusa proprie intr-o noua lume, o noua viata, o noua speranta.

Era singura, incojurata doar de mirosu odios, emanat de toti porii acelei incaperi, ca sa nu mai spuna si de mizeria ce nu era numai pe podea ci si pe pereti pe tavan, pana si patul era plin de mizerie omeneasca... Un coltisor doar, in care statea ea, era curat, langa geamul ce dadea in curte, si prin care se lega de speranta. Dar si privelistea era incesosata de plasa si grilajul ce acoperea acea bucata de libertate si oricum nu-si permitea sa spere sau sa viseze, caci un vis intr-un loc ca acela nu era tocmai un lucru bun sau prielnic.

Un simplu vis, o imagine cu tine in care sa alergi descult prin iarba Verde si putin uda de roua cu cerul Albastru si pomii cu frunze Galbene, Portocalii sau Rosiatice... cu vantul care trece prin par si-l simti cu inima cum adie... era ademenirea unei bestii plina cu venin ce un doctor fara mila ti-l infigea printr-un coltz ascutit ce musca din vena si-si impingea veninul in tot organismul, si astfel tot visul tau devenea intunecat si negru. Ceata cuprindea imaginea si creierul si deveneai o leguma, fara simturi, fara gandire, fara nimic... si mai trecea o saptamana.

Totusi nu era singura, cu gandac negru paros isi facu aparitia de sub usa si inainta nesigur catre centrul camerei in cautarea a ceva de devorat... Te-ai fi gandit, la cat de alba si curata e cladirea pe exterior, ca toti musafirii din interior ar fi trait intr-un hotel de 5 stele curat, cu mese regulate si hranitoare, cu ingrijiri de nota 10. Nu era nici pe departe asa, era cat se poate de partea cealalta a tunelului. Efectiv de demoralizai numai cand treceai de zona de internare, caci pana acolo era imaculat ca musafirii sa aiba impresia unui miraj, ca totul e bine si frumos.

Si atata Alb, mizeria ce-i mai dadea o culoare, dar atata Alb; sus, jos, stanga, dreapta oriunde Alb, nu tu dungi despartitoare, nu tu grilaj ruginit sau picioare la pat de fier, pana si terciul servit si pastilele aveau culoarea alba... indeajuns incat sa uiti culorile ce le-ai invatat de cand esti copil, doar un iritant, frustrant, dureros de Alb.

Si fereastra... avea fereastra acum, o noua raza de lumina pentru ea, chiar daca era in ceata privelistea, chiar daca abia era ceva de vazut dincolo de grilaj, tot era CEVA. Isi mai putea schimba ideiile si parca primea o noua gura de oxigen pentru organism. Un fir de ata pentru noi dar o alta viata pentru ea.

Statea in acel colt, cu genunchii la barbie, privind in gol, cu capul indreptat spre noul tablou cu pete de culoare. Ganduri nu existau, amintiri nici atat, tot ce conta era Albastrul si Verdele ce predominau prin plasa din fata ei... ca doua acuarele ce se intretaie pe o plaseta de desen. Asta vedea si atat gandea.

O pala de vant trecu prin plasa si facu ca mirosul din incapere sa para mai intepator si mai dezbustator. Brusc stomacul ei nu rezista la mirosul curat de aer si apoi la cel fetid din camera si se smuci brusc de la geam, in convulsiile stomacului ce nu vroia sa-si mai tina continutul in interior. Se tinea de burta in spasme si dori sa se intinda pe pat pentru a se mai linisti. In graba spre pat, nu observa pata neagra ce se plimba pe podeaua slinoasa, iar piciorul ei o gasi drept tina. Gandacul isi gasi sfarsitul sub piciorul gol printr-o explozie de lichide galbene si maruntaie. Totul se intuneca dupa acel moment, ea varsandusi amarul din stomac exact pe locul unde avea sa se intinda... si cazu fara stire pe podeaua murdara, slinoasa dar Alba.

Intinsa era. Asta putea sa spuna. Unde? Cu greu poate deosebi ceva, mai ales cand abia trezita avea ochii in ceata si tot acel Alb o inconjura. Abia putea contura cateva obiecte in jurul ei, si capul era asa greu, la fel si mainile si picioarele. Furnicaturi dureroase urcau pe sira spinarii pana in cap si o faceau sa se strambe de suferinta.

Cafeaua de dimineata

As vrea sa povestesc si ce fac in afara orelor de munca... si am sa fac asta, ca e mult mai frumos, da pana imi trece ceata ce mi se pune pe creieras in timpul muncii deja e intuneric afara si sunt in pat gata sa dorm... Ma transform cu totul aici si nu ca asta-mi este dorinta, asta imi face locul asta, parca as trece granita dintre pamant si alta dimensiune...

Si aici incerc sa ma opresc cu munca... dar multe povestiri au inceputul de aici, un sambure de intuneric ce se materializeaza in jurul muncii care o fac si a personajelor care ma inconjoara aici... Ele definesc uneori continutul unor povesti...

Si acum... mult asteptata cafea... sorb un pic, si bun, cald foooarte dulce :D, ma mai inmoi, ar merge cu putin whisky doar cat sa faca ziua mai usor de suportat.

Putina nebunie

Nu-mi vine sa cred... a trecut iunie si n-am postat nimic, am sarit o luna si nici mult nu mai era sa sar si peste a 2-a daca n-ar fi fost cu "frumoasa" munca. Imbatranesc aici zilnic cu cate 2-3 luni uneori, e asa de interesant de-mi vine sa-mi smulg paru din cap. Ceva s-a intamplat, ceva a luat-o razna atat de rau si haotic incat mi-e frica de ce mai poate urma.

Nici macar nu ma mai pot concentra la ce scriu, parca orice zgomot, orice dialoguri ma deranjeaza, nu mai pot intra in textul care-l scriu, ma pierd imediat... ar trebui sa fiu intr-o liniste deplina sa mai pot scrie ceva... in mijlocul padurii cu doar fosnetul frunzelor, pe malul marii doar cu valurile... Iremediabil... am innebunit, sau ceva asemanator... oricum ceva am patit, nu mai sunt eu, munca se hraneste cu mine, imi fura tot ce aveam mai bun... Nu mai sunt in stare de nimic, sa scriu o povestioara, sa indrug balarii, sunt varza si asta cu criza asta... parca ne mananca de tot, nu mai suntem in stare de nimic... o Urasc!!! si partidele si toata politica, sa se duca naibii cu Boc in fata care face un mare nimic sa ajute tara asta... se ajuta pe el sa-si mai faca o vila cum fac toti dealtfel.

"Cum poti face o mica afacere pe timp de criza? Raspuns: Dintr-o afacere mare!" Sa radem, ca asta e tot ce a mai ramas, dar cu fata care o avem e drum sigur catre ospiciu.

Cat mai putem rezista? cat o mai ducem in incertitudine... sunt sigur ca unii mai importanti ca mine in conducere au clacat, dar nu se poate asa trebuie sa rezistam, nu ne face criza pe noi...

E clar... am nevoie la munte. Tocmai ce m-am intors de aproape 3 saptamani, dar nu a fost destul. A fost prea putin si prea repede. De frumos, a fost frumos, dar mai trebuia inca o saptamana cel putin. Mai multa salbaticie, mai multa verdeata, mai multa plimbare. Am zis ca am sa scap de munca, si am sa ma eliberez un pic de toate cele. Asa a fost, dar pentru mult prea putin. Ce strang aici in decursul unui an... nu se spala asa usor, cu 5 zile la munte. Cat sa ma mai agat de ele, cat se le mai folosesc ca scut pentru toate tampeniile care sunt la munca...

Momentan e liniste, nu pot sa mint, dar si linistea asta dureaza 2, maxim 3 zile. Vine tornada repede, vin problemele imediat. Si criza... ha ha, asa numita "criza" de care se plang toti, fac toate astea sa para de 2 ori mai grave.

Si totusi Sighisoara, frumoasa cetate, si nu numai... asta e doar un mic gand fugar. Padure, plimbare prin mijlocul ei, sa o auzi, sa o simti, sa o mirosi, sa te lasi pierdut in detaliile ei, sa urmaresti miscarea copacilor, sa admiri orice floare sau muschi ce-ti iese in cale, si sa uiti de orasul mirositor.

Cred ca este a suta oara cand reusesc sa ma plang de munca... si cred ca tot timpul m-as plange daca n-ar fi treaba si sa nu am cand sa scriu de cat de mult as evada de aici.

A venit vara... mai are putin de fapt si isi intra in puteri dupa calendar. Si daca a venit ce... la fel o sa si treaca cum a trecut si jumatate de an fara sa ne dam seama prea bine.

Este clar ca am innebunit! Mi-este frica ca am sa raman legat toata viata de o munca, 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana (asta intr-un caz bun)... si scapare nu prea vad cum as avea. Dar am sa dispar, am sa fug, ma agat de iluzii, de iluzia baniilor. Pe cand o cabana la munte, dar o vila cu gradina in Irlanda?

Si ce daca n-am masina... am avut prea mult timp la scara... acum trebuie sa ne descurcam la munte si cu trenu. Trebuie sa vrei, fara prea multe pretentii si sigur ai sa poti. E si mai mare aventura. Dar iarasi lantul se strange in jurul meu... ca n-am zile de concediu, sau ca nu pot pleca, sau ca altii nu pot pleca... sau orice alte zeci de motive, sa ne pastram acel guler care ni-l pun sefii la intrarea in "curtea" lor. Iesi daca mai poti, sau daca iti permiti.

In zile ca astea n-am chef de nimic, doar putina liniste, si n-ar strica niste instantanee... de as sti sa surprind "frumusetea intr-o punga plimbata de vant" cum zicea pustiul din American Beauty, sa fac cateva poze sa raman si eu mut... si poate ca da... sa mai citesti cateva randuri dintr-o carte, la aer liber (cum mi-a zis V:) ) n-ar strica.

Si ca sa inchei apoteotic...

APOTEÓTIC, -Ă adj. care constituie o apoteoză; triumfal.

Din cicluul "Puya - Undeva in Balcani" : "Unii conduc masini mai scumpe decat casa unde stau"; intreb eu :

Daca ai avea proiectoare de ceata la masina, le-ai aprinde si cand nu e ceata?

Vodafone Sucks

Da, Vodafone Sucks... asta e ideea mea de ieri de cand am avut o mica discutie cu un angajat de-al lor. Eram curios sa vad de ce nu mi s-au inregistrat minutele de la convorbirile primite din week-end, pentru ca fiind la cartela asteptat cele 150 minute ca sa fac bonus. Dupa vreo 10 minute de cautat prin meniul lor de la *222 am reusit sa intru in convorbire directa cu un baiat. Din pacate nu i-am retinut numele, stiu, trebuia, dar nu ma asteptat la ceea ce avea sa spuna. 
Deci... minutele primite
"de la numerele de telefon fix din interiorul companiei Vodafone Romania S.A., a apelurilor de la numerele mobile ale căror costuri sunt suportate integral de către Vodafone Romania S.A., a numerelor de telefon mobil care au oferte speciale, abonamente speciale, extraoptiuni speciale şi a celor din sistemele automate Vodafone (Vodafone Vox etc.), precum şi a apelurilor primite în roaming"
nu se iau in considerare la adunarea bonusului. Am intrebat, de ce nu a-ti anuntat printr-un sms, anunt, ceva... a raspuns ca, colegii lui nu au considerat ca este o optiune buna, si era prea greu sa trimita la toti abonatii mesaje. Am ramas putin fara ideii, adica cand sunt oferte, reclame, concursuri in care pierzi tu si ei castiga o gramada iti dau la mesaje de nu se mai satura, si la 2 noaptea daca se chinuie, dar cand e ceva in care ei pierd si ar pierde si clienti... se ascund cum pot mai bine, pe motivul ca "trebuia sa sunati dumneavoastra la *222 sau sa cautati pe internet, caci metode de informare exista". 
Asa ca de acum cand va mai uitati pe pereti, la luna, la stele poate la mancare, sa sunati URGENT la *222, VODAFONE, ca poate au mai schimbat un plan tarifar, poate a crescut TVA-ul facturat la ei si o sa va prinda pe picior gresit.

Idei Fixiste

Trebuie sa plec acasa... dar am ramas putin blocat cand am auzit o expresie noua... "idei fixiste"

Am ramas putin blocat... nu mai auzisem pana acum, si ca prima vedere ai zice ca se refera la cineva care are idei fixe, blocate pe ale lui, pentru ca asta era contextul in care acea persoana il folosea. Persoana in cauza, se considera net superioara multora... asa ca eu, mai mic acolo... caut si eu ce inseamna de fapt chestia asta... uitati ce am aflat.

FIXÍST, -Ă, fixişti, -ste, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine fixismului, privitor la fixism. 2. S.m. şi f. Adept al fixismului. – Din fr. fixiste

si apoi...

FIXÍSM s.n. Concepţie care neagă procesul evoluţiei lumii vii şi care consideră că speciile de animale şi de plante sunt invariabile în decursul întregii istorii a pământului.

Deci nu exista nici o legatura... intre ceea ce inseamna si ceea ce a vrut a spune. 

Daca nu stim... de ce incercam sa parem ceea ce nu suntem... macar sa folosim cuvinte care le cunoastem.

Breaking Benjamin

It's a crime you let it happen to me
Nevermind, I'll let it happen to you
Out of mind, forget it there's nothing to lose
but my mind and all the things I wanted

Evertime I get it I throw it away
It's a sign, I get it, I wanna stay
by the time I lose it I'm not afraid
of looking at you truly fake it

How can I believe when this cloud hangs over me
You're the part of me that I don't wanna see

Forget it

There's a place I see you follow me
Just a taste of all that might come to be
I'm alone but only breath you can breath 
to question every answer coming

Just send away
Please me let me stay
Coming your way

Forget it

It's a crime you let it happen to me
Out of mind, I love it, easy to please
Nevermind, forget it, just memories
All the pain inside a spiral notebook

Just send away
Please let me stay
Coming your way
I can live forever here

Forget it

How can I believe when this cloud hangs over me
You're a part of me that I don't wanna see

Cersind mancarica (pe timp de criza)

TRÚFĂ¹, trufe, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe. 

Probabil stiati de trufe... dar stiati si faptul ca un kg se vinde cu pana la 1800 Euro ... (cele negre sunt cele mai scumpe, se mai numesc "trufe negre diamant")?

Si ca un catelus expert dresat sa gaseasca aceste delicatese costa aproape 5000 Euro?

Un amanunt (partea 1)

Lacrima amara... numai minciuni si vorbe in vant. Totul se ducea de rapa, era in picaj liber. Pamantul era ultima oprire. Nici macar durere in suflet nu putea simti... trecuse de acel sentiment, acum erau ace, cutite, o tortura a inimii ce depasea pragul de lacrimi. Dar ele curgeau, fara nici un gest al fetei, doar apa sarata eliminata de ochii reci.

Se invartea totul, biroul, calculatorul, usa... toata camera era prinsa intr-un vartej si ea era in mijloc. Vroia sa inchida ochii, si sa se minta, sa transforme totul... sa fie departe pe o campie intinsa, inconjurata de flori frumoase, inmiresmate, colorate, cu vantul ce ii adia prin par. Sa fuga fara oprire, sa aiba inima plina de frumusetile lumii si nimic altceva. Fluturi si albine, sute de vietati mici ce nu cunosc durerea, ce nu cunosc razbunarea. Ei se sting, si nu stiu. 

Apa rece o aduse putin cu picioarele pe pamant. Era in fata oglinzii de la baie... si-si privea chipul de piatra, pe care doua siroaie trasesera linii prin fardul scump. Sa se dea batuta acum, sa dea totul uitarii si sa o ia de la capat, sa stearga cu buretele si sa mai incerce o data... sa deschida "parasuta" ce ar fi salvato de la o moarte sigura? De ce-ar face-o..., sau mai bine zis... de ce-ar face-o fara razbunare? 

Oglinda se sparse in mii de cioburi mici si alte bucati mari, sangele i se prelinse pe frunte, parul acum cinci minute curat si aranjat mai ceva ca intr-o revista de moda, era acum naclait de sangele rosu si gros. Ochii isi vedeau reflexia in singura bucata de geam ramasa lipita de peretele odata curat. Mainile se mai zbateau in dorinta de a mai prelungi inevitabilul val al mortii. Cautau sa o scape din inclestarea de otel ce ii lipise craniul de oglinda, si mai ales acea bucata care ii intra adanc in scalp. Simtea cum pielea e smulsa si sangele curgea in siroaie mai mari... un ultim spasm si unghiile, cu o manichiura franceza perfecta, isi gasira inamicul, si trasera cu furie dungi in carnea lui.

Un amanunt (partea 3)

Noaptea nu prevestea nimic bun. Drumul care il apucase parea fara sfarsit in noaptea neagra ce se asternea in fata lui. Pasii se auzeau in linistea deplina ce domnea. Strada pietruita pe care pasea  era umeda de la ceata ce se lasase in acele minute tarzii ale noptii. Parcul aparea putin cate putin din valurile obsucure ale noptii.  Ceata era deasa si acoperea totul ca o perdea de fum. Pasul ii era grabit... mai ales acum.

Vantul abia misca copacii din jurul lui, mersul ii era sigur chiar si in acea intunecime. Il facuse de nenumarate ori. Trebuia sa ajunga la scoala cat mai repede. Frunzele in miscarea lor mai alinau linistea de mormant. Gandul ii fugea in diferite scenarii, cladea si distrugea imagini; cum la ora aceea, de ce acolo, cand se intamplase? Era total distantat de parcul ce-l traversa.  Isi dorea ca totul sa se termine cat mai repede, sa fie ceva simplu, sa rezolve.

O pala de vant mai puternica, il lovi in spate. Un fior ii trecu prin tot corpu si ii intrerupse sirul gandurilor. Se opri. Realiza pentru prima data ca o tacere il inconjura. Nici o pasare, nici o masina, nici vre-un betiv care sa impinga un carucior. Nimic. El, noaptea si ceata... si acel vant care-l trezi din visare. Si totusi... se auzea ceva...  da,da... in departare, era un sunet. Mai degraba un planset, un urlet de durere ascutit. Acum ca-l auzi deveni mai puternic, un urlet neomenesc, ce se prelungea minute in sir. Cineva sau ceva plangea in ceata de carbune. Luminile parcului se estompasera de mult. El si plansetul.

Nu mai gandea... sangele inghetase in vene, si o teama ii cuprindea intreg corpul. Putea fi orice, un animal in chinuri, dar noaptea si linistea transformasera gandurile logice si normale in vise metamorfozate, pline de strigoi, sange, durere, miros de carne putrezita. Totul devenise posibil in mintea deja pierduta in frica. Cadavre de animale, sange tasnind din capetele sparte, membre imprastiate pe camp, carne pe oase putrezita. Mintea ii era bolnava, si cuprinsa de toate filmele de groaza la care rasese in ultimele luni. Erau o gluma, ERA o gluma. Trebuia... cineva ii facuse o farsa... da! acum totul se leaga. Mult prea usor i-am desconspirat. Si un ras isteric il cuprinse, si-si dadu drumul la hohote.

Inima incepu sa-i bata cu puterea unei locomotive. Rasul se transforma in urlet de spaima... dar, nici acesta nu se auzi in linistea deplina ce inghiti orice sunet.

Pamantul

Mi-a placut mult cand am citit... 

"Un scurt exercitiu de imaginatie ne arata faptul ca daca am restrange intreaga istorie de 4,56 de miliarde de ani a Pamantului intr-o singura zi, o ora ar reprezenta echivalentul a 190 de milioane de ani, un minut ar ocupa o perioada de 3,2 milioane de ani si asta in timp ce o secunda ar avea nu mai putin de 53.000 de ani. Intr-un asemenea calendar imaginar, primele forme de viata apar la aproximativ 8 ore dupa formarea Terrei. In urma cu o ora si 19 minute ar fi inceput dominatia dinozaurilor, perioada ce se incheie dupa numai 59 de minute de existenta. Tot atunci, adica in urma cu 20 de minute, primele primate isi fac aparitia pe scena lumii. Iar daca va intrebati cand a aparut omul pe aceasta scara a timpului, ei bine… intreaga istorie a speciei noastre dureaza de mai putin de 4 secunde." citat de pe site-ul Descopera, restul articolului il gasiti aici.

Quotes

Benjamin Button: For what it's worth: it's never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There's no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you're proud of. If you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again. (The Curious Case of Benjamin Button).

Narrator: This is your life and it's ending one minute at a time. (Fight Club)

Private Reiben: What's the saying? "If God's on our side, who the hell could be on theirs?" 
Upham: "If God is for us, who could be against us?" 
Private Reiben: Yeah, what'd I say?   (Saving Private Ryan)

Red: Let me tell you something my friend. Hope is a dangerous thing. Hope can drive a man insane. 

Red: Get busy living, or get busy dying. (The Shawshank Redemption)

Hannibal Lecter: [on telephone] I do wish we could chat longer, but... I'm having an old friend for dinner. Bye. (The Silence of the Lambs)

Dark Witch: [to Romualdo] You love only me. 
Fantaghiro: No, he doesn't love you! And besides, how can you call it love when you've cast a spell on him? 
Dark Witch: In love there's always a spell, my dearie. (Fantaghiro 2)

Susan Storm: You were at 4,000 degrees Kelvin! You were approaching Super-Nova! 
Johnny Storm: Sweet! 
Susan Storm: No, not "sweet"! That's the heat of the sun! 
Reed Richards: You could kill yourself, other people, and burn up the atmosphere, ending all human life as we know it. 
Johnny Storm: Got it. Super-Nova bad (Fantastic Four)

Criza

Este criza, peste tot, in toti si toate. 

Suntem in ianuarie 2009, inca un an a mai trecut peste noi... grijile, bucuriile, frumusetile lui 2008 si-au gasit un coltisor al mintii sa fie depozitate si in mare parte uitate, cu mici exceptii. Sarbatorile au fost, au trecut, vor veni si altele... abia le asteptam, dar vor trece si acelea. Cu 2009 in coaste, care mai de care mai tristi, mai fara viata, muncim, sau incercam sa tinem strans cu dintii de munca, bani aruncati la banci, salarii micsorate, toate`s negre.

La ce ne mai asteptam in urmatoarele luni?... Azi ma simt mai blue... (poate ca e zi de salariu, si stiu ca ii iau si ii dau mai departe pe toti)... vreamea e urata, raceala bate la usa... mi-e greu sa ma ridic si de pe scaun sa-mi fac cafea. Internetu abia merge... din 5 in 5 minute, face pauze.

Parca pana ieri eram mai increzator in ce va urma... dar am mai auzit una alta, stiri, radio... parca nimic nu merge spre bine, totul merge in jos si mai jos. Unde se vrea a ajunge? Sa fim toti pe strada?... pai daca se continua asa... deja economia nu va mai functiona sub nici o forma, iar declinul o data inceput se va adanci si mai mult. 

Dar toate sunt povesti pentru un anumit procent dintre noi... nu-l cunosc, si mi-e teama sa-l aflu. Acest procent de oameni, nu prea dau doi bani pe criza... si doar se joaca, ei au destule cat sa mai traiasca inca o mie de vieti in criza la "full potential". 

Mai am putin si o sa ma apuc sa cand seara de la 5 la 9 la coltul strazii pentru un banut in plus. Nu mai stiu cum sa ma agit, sa ma zbat, sa ma intind in stanga si`n dreapta... de obicei reuseam, dar acum nu mai stiu ce si cum. 

Dupa o zi de munca care trece fara nici o satisfactie, doar o insiruire de minute si ore pierdute in hartii si calculator, nimic nu mai e de facut, doar sa stai ca o leguma, impachetat in patura si butonand o telecomanda sau intr-un caz mai fericit sa te pierzi in citirea unei carti de aventuri, si sa intri in pielea personajului sa vezi unde-l mai duc calatoriile lui lipsite de griji si crize.

Un sarut pentru puicul meu ce imi e alaturi si in acest moment de impas, ce a cuprins tara.

Navigand

Cat am mai umblat pe net pe ici pe colo, am mai gasit cateva pagini frumoase, care vi le-as recomanda... pentru a mai pierde timpu.

Pentru cei carora le place tehnologia, it, jocuri, muzica... tot ce tine de asta, am gasit ceva destul de interesant aici.

Un site cu jucarele multe si frumoase, care au si transport in romania, am gasit pe find me a gift. Am comandat de cateva ori de acolo, si am fost multumit, si transportul e relativ ieftin. Si un alt site de la noi din tara, probabil ca ati auzit de el, fungift.

Si un site cu poze care este in rusa, din pacate, dar in care daca va descurcati un pic o sa pierdeti mult timp, si o sa gasiti destule poze amuzante si frumoase.