Cuvinte reci...

Te gandesti la trecut vreodata? Te doare cand stii ca nu ai facut totul asa cum ai vrut? Daca, daca, daca...? Ce ar fi schimbat? Probabil ca nimic, dar continui sa te intrebi.

Ai putea descrie vreodata in cuvinte ceea ce ai simtit pentru el? Ceea ce a insemnat el pentru tine? Cate nopti ai pierdut facandu-ti planuri? Crezand ca e pentru totdeauna? Crezand ca viata poate fi asa minunata cum ti-a aratat-o el?

Niciodata nu ai putea exprima in cuvinte adevaratele tale sentimente. Cuvintele sunt fara rost. Cuvintele...sunt doar niste cuvinte. Reci... Moarte... 

Si totusi toti stim ce au insemnat candva cuvintele, cat de tare au putut sa doara? Cat te-ai chinuit atunci sa le uiti? Si mereu iti veneau in gand, nu scapai de ele. Le repetai tu in gand, cu dorinta sadica de a iti face rau pana cand ele nu vor mai insemna nimic pentru tine. Pana cand nu te vor mai rani.

Acum iti vin in gand doar cuvintele lui. Au fost lumea ta. Au fost tot ce ai avut din el. Si totusi tot cuvinte au fost si cand ti-a spus "Adio". Dar...lumea ta s-a distrus prin acel cuvant. Simplu. Repede. Fara nici un avertisment. Te consolezi gandind ca asa a vrut el. Acum...tot ce poti face e sa ii respecti dorinta. O dorinta cruda, pe care nu vrei sa o accepti...

"Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,

Peste toate o lopată de ţărână se depune.

Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri

Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri… "                                                                                                                                                by Vera

Inger negru

Zambesc dintr-un colt al gurii, pierdut… cu ochii goi, indreptati catre nimic si nimeni. Toate amintirile imi vin deavalma in cap, una mai puternic ca alta… nu pot sta neclintit la toate astea. Frumoase si rele, dulci si amare, se strang toate si se deruleaza in mintea mea. Sunt inchis in mine, si incerc sa le vad pe toate. Imi amintesc ce bine era cand puneam amandoi capul pe perna, unul langa altul ne priveam si zambeam. Unde te-am lasat… cand te-am scapat din maini? Cand, puful meu, te-a luat timpul si eu am ramas in urma?

Ochii tai, buzele tale le-as mai musca o data. Inchide ochii si simte-mi rasuflarea, e tot ce ai nevoie, ea iti va spune cum sangele-mi arde cand te simt aproape. Mirosul tau trandafiriu din cap nu-l pot scapa, gatul fin si dulce l-as saruta, si pierdut in mireasma ta eu m-as lasa, purtat catre un vis ce nu-l voi mai uita.

Stai si dormi langa mine, un somn linistit si calm, acum stiu sigur ca esti a mea, frumoasa mea, printesa mea, viata mea. Dar se face face dimineata… soarele rasare, te mangaie pe obraz, eu nu sunt acolo. Ca un demon m-a alungat, si a trebuit sa plec, dar ma voi intoarce, si te voi simti iar langa mine, voi pretui ce avem, amintirile vor veni iar in minte, si te voi cunoaste iar… in fiecare zi iar si iar. Mor si inviu. Dar speranta nu-mi piere, sarutul ti-l astept pentru o noua zi sa-mi dai putere, sa inving si moartea! Timpul e prea rapid... trece si ma uita, langa tine nu mi-e de ajuns nici o viata, dar o secunda?! Si te voi pierde diminetii... te voi pierde in fiecare zi... si te voi recuceri dinou. O mangaiere iti intind... si cu ai tai ochii inchisi tu stai si astepti o vorba`n vant, orice cuvant, nu stii cine sunt... timpul mi-e `npotriva, iti spun: "sunt eu, ingerul tau negru"

Floare mica

O mica floare esti… eu te-am cules, te-am strans in brate, te-am udat… cand vantul a batut eu te tineam sa nu te frangi. Si ai crescut, ai inflorit… erai/esti frumoasa, dar incet a trecut timpul, si ai inceput sa te usuci incet in ochii mei. Apa ce te hranea nu mai era de ajuns, sa te protejez de ploi si vant nu mai conta, tu tot mai mica te faceai si culoarea o lasai in urma. Pe geamul ferestrei te tineam si ma tot uitam, speram, sa vad cum razele soarelui iti vor face frunzele deja uscate sa mai tremure. Nu vroiam sa te las, asa cum erai la inceput mica si firava, acum de doua ori mai mica si firava esti. Vantul bate, vrea sa mi te i-a, dar n-am sa te las sa te rupi/pierzi nici in prima adiere nici un urletul furtunii.

Te-am pretuit floarea mea mica, acum voi lupta, sa te vad cum prinzi iar culoare, niciodata nu ma voi lasa din lupta. Sa ma infrunt cu titanii as putea sa-ti vad iar petalele colorate. Incet am sa te ud, si ingrijesc pana ai sa infloresti.

O floare mica tu vei mai fi!

SSDD

Este asa plictisitor tot ce se discuta si ce se intampla aici, parca as fi intr-un film ieftin horror, in care urmeaza sa se intample ceva… si actorii de mana a 3-a nu stiu nici macar sa se prefaca ca joaca un rol… parca ar citi de pe o foaie invizibila fara pic de intonatie, si punctuatie. Dar acest film, ieftin asa cum e el.. nu e pentru cei slabi de inima. Nu rezista multi. Caci multe lucruri rele se intampla, carnea e mancata din interior… mintea iti este controlata de cuvinte ce taie adanc in creier. Nu mai ramai intreg, dupa ce ai trecut prin acest film ieftin.

Toti stau, calmi si linistiti, fiecare la biroul lui, ascunzadu-se dupa monitorul lui, incercand sa para interesat de ceea ce face, sau interesant… nu stiu inca. Unul scrie ceva cu un creion mult prea nou pentru a crede ca el chiar munceste; altul se uita atent in monitor de parca ar citi ceva, dar ce citeste nimeni altul nu stie, ar putea citi legislatie, dar la fel de bine ar putea citi zece moduri de a scapa nevinovat dupa o crima sau cum sa planuiesti o crima ori cine stie ce alte perversitati. Un semn de intrebare atarna si asupra celorlalti, unul da frenetic din mouse, altul bate la tastatura de parca chiar ar avea ceva important de facut… dar nimic nu pare ceea ce este, si daca este ceea ce crezi, atunci gandesti gresit. Unii sunt cuprinsi de euforie, dar aici este doar oboseala care isi spune cuvantul sau poate chiar nebunia s-a instalat in locurile intunecate ale mintii noastre. Ascuns acolo, lasat cat mai jos, stai si mai arunci o privire in jurul tau, si ii privesti pe cei ce te inconjoara de atata timp, si iti zici, ce specii de oameni exista pe lumea asta… dar si tu esti o creatura la fel de ciudata.

Nu te poti impotrivi, iti vine sa tipi cat te tin plamanii.

The pure morning

Te trezesti dimineata in mijlocul naturii, cu cerul senin deasupra ta. Aerul curat de padure iti umple simturile si plamanii. A mai trecut o zi, ai mai scapat de un chin, de o durere. Acum urmeaza alta zi, alta provocare, ai sa mai treci si pe asta? Pasarile canta frumos in copacii ce te inconjoara. Razele soarelui de dimineata te mangaie usor, si esti invaluit in caldura lui binevoitoare. Pentru un moment este bine, lipsit de griji. Fosneste padurea sub adierea vantului. Liniste si pace.

Vreau sa ma ridic in picioare, dar nu ma asculta, sunt istovit, durerea ce-mi trece prin genunchi ajunge in inima ca o sulita, cad... Cum am ajuns in aceasta situatie inca nu-mi pot da seama, refuz sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Natura imi este prietena, ma salvat pana acum, ma ajuta inca sa mai supravietuiesc. Acum insa incep sa nu o mai suport, soarele nu ma mai mangaie, ma arde, imi usuca buzele, ma istoveste. Trebuie sa ma duc cei doi km pana la izvor, din locul unde mi-am facut asa zisa casuta a mea, doar un loc mai ferit, unde pot dormi mai linistit. Acum patru zile cand am gasit si culcusul si izvorul am zis ca este o distanta totusi mica, nu ma deranja. Nu ma deranjat nici in urmatoarea zi. Dar a devenit din ce in ce mai greu, iar astazi este chiar un chin. Sunt oare pierdut? Nici n-am incercat sa caut o iesire, nici nu am incercat sa vad unde sunt.

Ma cauta cineva oare?

Este greu in astfel de situatii, vedeam la televizor oameni in astfel de situatii, era usor sa-i privesti prin televizor, nici nu ma puneam in situatia lor, doar dadeam din gura, comentam, nu mi-era greu. Dar acum sunt in acea situatie, eu sunt in acea situatie. SI mi-e greu.

Afara si inauntru

Ma ajuta cineva sa gandesc, sa-mi spuna ce urmeaza sa gandesc, pentru ca mie sincer mi-e lene... fara chef fara putere. Nimic interesant, nimic frumos... doar ceasul care isi numara secundele, si eu care astept sa plec acasa.
Grea e trecerea timpului in momente ca astea... si altadata, unde a zburat? Timpu asta ne pacaleste, se joaca cu noi, stie mai bine ce face...
Mai faci una, mai faci alta sa mai vezi un minut alunecand... dar stau a ma intreba, chiar vrem sa treaca timpu... acum da, dar cat de pretios e in alte clipe.
Ce vrem de fapt... cine stie? ne spune si noua?... noi vrem multe, nici nu e indoiala. Vrem cat putem pana la urma.
Eu ce vreau acum... doar sa mai treaca doua, trei minute sa se faca patru jumate sa plec acasa, pentru ca la munca uneori te simti doar intre 4 pereti (de fapt vreo 6), si aici se termina gandirea ta... apoi cand iesi din acea incapere limitata pori gandi liber si te poti indrepta spre cealalta viata a ta. Munci opt ore cel putin, 8-10 ore dormim, ne mai raman si noua intre 6 si 8 ore in cel mai fericit caz. Si in aceste ore cate trebuie sa facem?... multe, acum fug minutele de nu stii cum sa grabesti pasu sa le ajungi din urma.
Doua vieti birou si acasa. In interiorul gardului, si afara pe iarba verde. E bine ca mai putem intinde mana, si mai facem legatura cu exteriorul si atunci cand suntem la "inchisoare"... ca altfel nu era nici o diferenta.
"Inchisoare" pentru ca asta ne devine munca... inconjurati de credite, plati, telefoane, intretineri... suntem mai ceva ca prizonierii, care ies de acolo si nu mai vor sa se intoarca, dar noi ne intoarcem de bunavoie.
Dar munca iti aduce si satisfactii (si cati nervi nu mai zic, stres...), satisfactii care cantaresc cat un mare nimic, ca tot cat vrea al tau "temnicer" sa te plateasca vei primi la sfarsit de luna. Cine suntem noi in ochii lor... (care noi?... aaaa, voi munciti pentru mine?... continuati, nu va sfiiti, ca nici data viitoare n-am sa va recunosc)...
Cat ma abtin, cat de frumos vorbesc cand ar trebui sa fiu mult mai rau, mult mai explicit, ca doar traim intr-o tara libera, cu libertate la cuvant... libertatea presei... dar nu are rost. Cei care stiu... stiu si fara sa mai zic nimic la ce ma refer.
Asta e viata noastra, a celor mai mici dintre noi, care ne straduim mult.

EMO - alt motiv

Totul a inceput de la o simpla stire, ma uitam, e adevarat pe b1 TV, dar... am mai vazut si la alte stiri, cum ca o fata s-a aruncat de la etajul 10 pentru ca era deprimata, trista, abatuta, melancolica, etc. Ea facea parte dintr-o organizatie numita EMO. ( EMO - am citit pe net, vine de la "emotional" ). Am zis, bine, naspa, tineretu` e din ce in ce mai nebun, sufera.. ma rog, am trecut peste. Au mai trecut cateva zile, si plimbandu-ma prin programe, mai vad iar un titlu... " un baiat a zis ca atunci cand e trist, se taie " tot cu gruparea EMO. A maitrecut o zi, si " un baiat din Bihor din gruparea EMO s-a spanzurat".
De aici deja m-au facut curios, sa vad si eu ce era cu organizatia asta. Acum 10 minute m-am pus la calculator, sa ma uit pe net... sa vad care e treaba. Dupa ce am citit una alta.. mai multe ganduri au aparut, nici nu stiu mai pot sa le orandui pe toate. Mai intai sa zic ce zice pe pagina care am gasito prima dupa un google.

"Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.
“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.

http://www.emo-kids.ro/

In primul rand, m-am gandit, pustii astia, sunt deprimati in realitate? cum zic "specialistii"? Ce au patit? Ce au in cap? Noi sigur nu putem intelege... doar daca ajungem in acea postura...

Dar chiar asa, ce se intampla? Pana acum nu se mai sinucideau? Nu se mai spanzurau?

Si nu mai era EMO, asta... adunci in numele carei oragnizatii se sinucideau?... nu inteleg, mai sufera ei, nici nu indraznesc sa zic altceva... dar de ce atata durere, atata sange si cruditate.

In urma lasi fum, si cenusa... dar poate tocmai ca asta si vor. Sa plateasca parintii!

Dar de ce sa sufere ei?... alte optiuni nu exista?... si cu ce-i ajuta gruparea asta?

Macar vorbesc intre ei?... macar se dojenesc unii pe altii?

SAU "hai sa ne ucidem fratilor ca e mai simplu".... mai copii mai, nu sunt eu mare, n-am 80 de ani, MAI!!... da viata e grea oricum... suferim oricum, si aia care zambesc, si aia bogati si aia saraci si NOI!

Toti sufera intr-un fel sau altu... nu se merita se ne irosim viata pentru cineva care nu merita, daca asta credeti! Deci nu lor le-ai facut cel mai mare rau, voua va faceti raul cel mai mare! Platiti pretul suprem, pentru ce? pentru 1 luna, 2 luni, 1 an mxim de suferinta?... ca oricum ei uita... ca oricum n-ati fi contat....

Cam astea ar fi gandurile mele, amestecata, oricum ma bulverseaza... nu pot sa le expun pe toate... Si urmatorul gand, am vazut... intr-o poza pe care nu am reusit sa o gasesc... ca "emo is like goth, for pussies"...
Noi romanii cred ca suntem mai "speciali" ( sa nu zic prosti ) pentru ca eu nu am auzit, (poate sunt mai limitat) ca aia din goth, de afara ca se sinucid chiar asa... ei sunt un grup mai aparte, care gandeste altfel, se imbraca in negru, asculta muzica lor... nu se supun unor reguli... e problema lor, scrie si pe pagina dedicata (http://www.goth.net/goth.html).
Mai fiecare gandim altfel, fiecare ascultam muzica lor, si mai mult sau mai putin nu e supunem regulilor... dar noi nu avem curajul sa ne organizam, sa na strangem in grupuri... si deci din partea mea felictari, si bravo lor ca sunt uniti si au reusit, si la fel si EMO, care sunt mai emotivi, si ma suferinzi...da pana in momentu care dai vina pe tot felul de lucruri sa te sinucizi.
Ideea de baza era ca emo nu e nimic ca goth... din partea mea... am sa mai vorbesc despre asta... dar ca sa nu gersesc am sa pun pauza aici, sa ma mai documentez sa nu vorbesc aiurea, si pe langa.

Si din astea, poti sa vorbesti si sa gasesti foarte multe subiecte... ca pustiul ala care si-a ucis parinti si a dat vina pe filmu matrix, pe niste pusti care au omorat in liceu nu stiu cati colegi dand vina iar pe alt film ( nu mai stiu numele, dar daca urmariti discovery... stiti ce zic).

Concluzie : "Guns don`t kill people, people kill people. "