In parcul negru, durerea e in aer. Urletele noptii ating cote amagitoare. Cativa rataciti isi maresc pasul pentru a ajunge acasa in locul unde se simt in siguranta, unde lumina si lucruile inconjuratoare cred ca ii protejeaza de bezna de afara. O persoana merge incet, se plimba, se simte in largul ei in acel parc, mic, linistit. Cateva felinare mai reusesc sa-si imprastie lumina oarba, acum cuprinsa de o ceata densa, de un fum greu, sinistru. Urlete cresc undeva in departare, umpland aerul de o durere bolnavicioasa. Cadavrul unui fost animal zace in mijlocul cararii. Nu se uita, dar o miroase, larvele au patruns in interior de la mustele care inca roiesc in jurul ei, si devoreaza incet organele si carnea din interior emanand un miros fetid. Nici macar nu clipeste, pune mana pe animalul mort, si simte miscarea in interiorul ei, zambeste malitios. Un gand ii trecu prin minte, putina scarba, un pic de demnitate si totusi o raza de durere ii ramase.

Se simti cuprins de un tremur, corpul ii fu invadat de un tremur, se simti tras in exterior, expulzat catre alte zari. Isi pierdu orice sens al realitatii, doar plutea intr-un amalgam de culori si simtaminte.

Filmul unei vieti trecute se asternu ca o patura dinaintea lui. O viata plina de culoare, fericire, bucurie, speranta, plina de imbolduri catre un viitor frumos si curat.