Navigand

Cat am mai umblat pe net pe ici pe colo, am mai gasit cateva pagini frumoase, care vi le-as recomanda... pentru a mai pierde timpu.

Pentru cei carora le place tehnologia, it, jocuri, muzica... tot ce tine de asta, am gasit ceva destul de interesant aici.

Un site cu jucarele multe si frumoase, care au si transport in romania, am gasit pe find me a gift. Am comandat de cateva ori de acolo, si am fost multumit, si transportul e relativ ieftin. Si un alt site de la noi din tara, probabil ca ati auzit de el, fungift.

Si un site cu poze care este in rusa, din pacate, dar in care daca va descurcati un pic o sa pierdeti mult timp, si o sa gasiti destule poze amuzante si frumoase.

A trecut inca o luna

Se termina si noiembrie, am trecut prin el fara sa-mi dau seama. A nins sambata, era frumos, mirific, am ratat pozele... stupid. Vine rece, plina de cadouri si somaj. Dacia face restructurari, coca-cola si-a inchis o fabrica, colgate la fel. Se vrea boicotarea acestor produse. 

Nici pe poza pe zi n-am mai pus nici o poza. Trist, cred ca o sa transform site-ul in o poza pe luna :)

O sa incerc sa mai pun poze macar... nu una pe zi... cate am, ca acum a mai venit si frigu, si mai greu gasesti ceva frumos de pozat, sau daca este ceva de pozat, cu munca asta... numai pe intuneric ajung acasa. 

...

Apa, mici valuri ce-i dau viata, o miscare continua, un imens viu. Daca s-ar ridica, am fi un nimic pe langa apa, ne-ar putea ucide la fel cum ne da viata. Cladiri in zare, noi orizonturi, noi vieti... si moarte, poluare, distrugeri.
Locurile sunt inca verzi, copaci inalti, curaj, bucurie in suflet... cerul mai este albastru, speranta pentru copii. Fericire in jocurile tineretii, acum distrugere in ochii tehnologiei. Inteligenta e pretul mortii noastre. Echilibrul nu exista, fatala ne este existenta.
Micile valuri, in lumina soarelui se metamorfozeaza... petrol negru, ne este viitorul. Micile lucruri ne mai aduc zambetul, o joaca a indragostitilor, o gluma. Ce mai reprezinta o viata pentru un nou nascut. Licarire,... speranta in ochii tai,... dar el nu a facut nimic rau! Tu! Esti vinovat! El e inocent. Cerul negru, apa neagra, aer murdar, moarte oriunde te uiti... si copilul. Speranta... pentru ce? Pamantul e distrus! Razboaie. Te urasti ca l-ai adus pe lume.
Fiinta care este, care esti, care suntem... ne-a dus la distrugere!

Blogger-it

Ca sa zic asa, in ultima vreme am inceput sa ma interesez mai mult despre fenomenul acesta care a devenit blogg-ul. El era mai de mult da parca in ultima luna a avut loc o explozie care din cate vad, in toate stirile il au in centru pe Zoso. Parca totul a inceput mai rau de la greseala cu Mihaela Radulescu si cu politica ei anti-fumat. Chiar mai adineauri, "navigand" am vazut iar o stire : "Zoso, Mihaela Radulescu si bunul simt - un menage a trois made in Romania" .
Am citit articolul si pot spune ca nu sunt total de acord cu el, dar cine sunt eu sa critic, mai ales un om vechi in ale blogului. Folosea cuvinte complicate, cuvinte complexe gen "paroxistic-insuportabile", "oprobiului" - (care sa ma scuze D`nul care a scris este defapt OPROBRIU) etc. Nu-s eu mare destept, nu ma laud, folosesc dexonline de fiecare data cand am prilejiu sa mai invat un cuvant nou, poate voi stiati, poate nu... probabil ca facultatea de jurnalism isi lasase amprenta... dar ma intreb de asemenea cuvinte este nevoi sa fii un bloger de succes? Din cate am citit, si D`nul Zoso a facut facultatea de jurnalism.. dar blogul lui este simplu (nu intr-un sens rau), pentru oamenii de rand, pe intelesul tuturor... pe intelesul romanilor.

Toti avem dreptul de a gandi in diferite feluri in tara aceasta democrata... dar oricum probabil si gandurile mele au fost influentate de altii cum si ale voastre de altii... un lant al slabiciunilor, in care informatia si barfa sunt actori principali. Nu pot sa ma compar cu nimeni, ca sunt eu... si toti suntem diferiti... unii sunt mai informati, au mai multe relatii sunt mai capabili. Foarte bine, da ce ai domnule cu bunul simt al diferitelor personalitati... daca ei asta vor si pot, atunci foarte bine pentru ei ca au stiut ce si cum si au reusit si au mai stors si bani de la unii.
Toti se mira, de parca pana acum ar fi deja un mare secret ca in Romania totul e posibil... (fac aici o mica trimitere la Zoso... un post mai vechi cu femeia care fuge de politie si aproape mai si loveste pe unu...).

Si btw se pare ca pentru a te vedea mai multe lume, si a prinde un pic de interes pentru blogul tau trebuie sa comentezi persoane, stiri, noutati, lucruri vechi si noi... nu prea mai se da doi bani pe ceea ce poti scrie, ceea ce scrii si ai in suflet sau in minte... Barfa fratilor... aia e pe primu loc... BARFIM, DECI EXISTAM - a mai spus cineva asta... dar un pic schimbat.
Vrem de fapt sa fim cunoscuti sa iesim in evidenta.. sau pana la urma banu primeaza? Eu tind sa cred partea a 2-a.

Si bineinteles ca intr-o lege a lui Murphy, acum cand vroiam si eu sa mai citesc una alta... sa ma mai informez, acum e si mai multa treaba, sunt chemat in stanga si in dreapta si nu am timp sa-mi duc toate ideile la sfarsit.

Papaya, Tamarillo, Mango

Si eu ca un mic romans de rand, ca multi altii... am decis ieri sa iau si eu cateva fructe exotice sa incerc si eu alte gusturi si arome. Am fost intr-un supermarket, ca de`, doar de acolo se poate... si am luat papaya, tamarillo si avocado. De papaya si avocado mai auzisem una alta, ca ar fi bune, dar inca nu gustasem, iar de tamarillo nu prea stiam nimic.
Mango e bun, are un gust ciudatel, o amestecatura de morcov cu ananas, mar si corcoduse... asa parca mi-a parut mie, un amestec de arome.
A urmat papaya, care este de fapt un pepene de copac, bogat in vitamina C si A. La gust nu stiu sa zic daca mi-a placut, e un pepene galben amestecat cu inca o aroma care nu pot sa zic ca mi-a placut asa mult. Dar cum nici nu stiu prea multe despre ele, nici nu pot sa zic cum arata un fruct copt, daca e mai bine sa fie mai moale sau mai tare.
Si uite asa am ajuns la tamarillo... care l-am taiat incet, avea samburi, era rosu in interior si avea un gust de rosie puternic. Mai este numit, cum am aflat un pic mai tarziu, si rosie de copac. Acesta l-am lasat deoparte, ca nu se putea manca, era foarte acid, poate prea copt. De tamarillo sigur m-am vindecat, avocado ce mai e de capu lui... in rest, nu prea sunt obisnuit cu fructele exotice, dar o sa mai incerc.

Feriti-va

Mana nu vrea sa se opreasca, gandurile sunt multe, amestecate... nu pot sa le descifez pe toate. As continua si povestirea, am o poveste... ce sa fac, ma prefac ca scriu si eu uneori.. de ce? nu stiu, ca probabil nu se va intampla nimic cu povestirea chiar daca o sa o termin, dar mai scriu. Am idei si le mai pun pe hartie... oricum nu prea cred ca ar citi cinva, chiar daca pun aici... nu multi intra, si cei care intra, am observat, pentru muzica in mare parte, ca am pus cateva videoclipuri... dar oricum nu cred sa si citeasca ceva... in general nimanui nu-i prea pasa.. si acei cativa care sunt...
Nu-mi voi continua ideea. Cum ziceam mai scriu si eu o povestire ceva, poate cineva v-a remarca... dar slabe spre 0 sanse. Nu-i nimic, asta e, nici nu ma asteptam la prea multe. Toti in ziua de azi trec si mai bine ignora totul decat sa se implice macar un pic. E mai usor sa inchizi ochii.
O sa simtiti si voi, la un moment dat totul pe pielea voastra... nu sunteti mai speciali, nimeni nu e mai deosebit... acest lucru il faci prin fapte! Si toti veti fi ocoliti asa cum si voi ati ocolit pe altii!

Ma intreb singur...

Uneori e greu, ne e greu toturor sa mai continuam sa suferim, sa plangem si sa ne zbatem in viata asta.. si ne dorim sa se termine sa se stinga lumina, sa lasam totul in urma; sa nu mai simtim.
E greu sa treci peste unele momente... mai ales asa cum sunt eu, imi este foarte greu... tot timpul imi pun intrebari, ma gandesc la tampenii, imi fac rau singur, nu pot sta o secunda linistit... si muzica asta... cum tot timpu a fost langa mine, acum orice vers parca taie adanc in carne. Vreau sa dorm sa treaca timpu, sa treaca ziua. Nu mai vreau sa astept.
Nici maar gandul nu mai are putere sa stea calm, nici macar nu stiu ce spun, nici nu vreau sa spun nimic, dar poate asa sper ca ma linistesc, sunt ganduri haotice, grele, dureroase... somnul nu mai vine, ma ocoleste... atatea intrebari ma napadesc, vreau sa ma calmez, sa fiu linistit, incerc sa ma conving ca esti cuminte, ca am incredere in tine.
Inima si mintea sunt intr-o lupta continua, si corpul imi este campul de lupta.
(Dj Alligator - Close to you).
Ma uit la ceas, la poza ta, la telefon, tot ce e imprejurul meu e imbibat cu tine, durerea o simt iar cum vine in valuri, valuri... furtuna nu se opreste. Nu pot fi rational... lupta e grea.. inima`mi bate tare in piept.
Viata asta e asa grea, atatea probleme si lucruri imprevizibile... trebuie sa le facem fata. Dar de ce este asa ciudata? Cand vom putea fi linistiti?


Incerc sa inchid ochii, sa ma invelesc, este prea frig. Patura nici nu o simt. As impinge soarele, sa se invarteasca mai repede, sa treaca timpu. Nici nu mai respir, nu mai pot, parca nu merit. Ochii se uita pierduti in gol. Sunt ochi de sticla, fara sentiment... nici macar nu clipesc. De ce as face-o? Nu sunt destul de bun pentru nimic, nu pot face nimic cum trebuie... ma doare. Timpu trece pe langa mine, anii trec, ma simt intr-o alta lume, sunt departe de tot... si zbor. Vreau sa zbor! Norii ma invaluie in raceala lor de mormant. Sunt a lor in nemasurata putere a timpului. El ma contoleaza, el spune cine si ce sunt. Sunt ceea ce vrei tu sa fiu!... Sunt ametit, plamanii ii simt grei... amestec de emotii si sentimente, razboi rece si crud, sange rosu si... sangele meu!

Ca intr-un film alb-negru, ma simt. Singur si mut. Redus la tacere, de cearceaful negru al cerului ( scuze Tudor Chirila ca te citez ). Sunt blocat, si nici nu vreau sa mai gandesc, nu-mi permit acest privilegiu. Orice gand mi-ar veni, nu ar fi ceva bun, grijile m-ar coplesi.
Vreau sa adorm, sa adorm si sa nu ma mai trezesc, nu stiu daca as mai rezista. Pamantul se invarteste, si nici o zi nu e la fel. Totul se schimba... dar vreau sa te tin asa, soare ce apari dimineata, tu esti neschimbat. Invata-ne sa te urmam.

Nu sunt coerent, nu pot fi, imi este peste puteri... organismu noostru a fost conceput foarte ceiudat... cine si ce? cum si cand?... nu sunt eu sa raspund, dar oare cineva la testat inainte?.. sau i-a dat drumu la productie fara sa faca macar incercari cu el? sa vada cum se comporta in anumite situatii? Avem airbag, ABS... ceva ce ne asigura in anumite momente... Stiu ca unele sunt, cand ma gandesc fizic... dar la alte, unele situatii...sau gandit la toate? Eu cred ca nu.
Avem o viata, asta pe care acum o traim (azi e prima zi din restul vietii), mofturosi, nemultumiti o ducem in fiecare zi. De am invata sa o apreciem mai bine, sa ne bucuram si in clipe grele de ea... cand suntem la ananghie si pe punctul de a pierde tot stim sa zicem ce prosti am fost ca nu am pretuit ce am avut. Toate clipele cu tine imi vin acum in minte... si cum dormi... doamne e greu. Apreciati toate clipele, nu le pierdeti cu suparare in suflet, nu lasati minutele sa treaca degeaba... ca doar o data o sa treaca... si doar un "dans" va ramane. Dansul nostru. Sa invatam sa ne bucuram... cum e in "American Beauty"; si de o punga luata de vant care danseaza in adierea lui. Stim prea bine sa ne plangem pentru orice nimic, cand avem exact ce ne trebuie alaturi.
As fugi si acum pana la tine... as strabate tot drumu fara sa clipesc o data. Nu trebuie sa ma gandesc. Traiesc cu un singur gand. Si tu esti acela.

Astept sa vina somnul sa ma ia... sa ma duca in lumea lui, e cea mai usoara posibilitate care o am. Nu-mi pasa de orele care le las in urma daca momentele vor fi de doua ori mai frumoase alaturi de tine.
Nu vreau sa-mi pierd speranta in inima. Nu vreau sa se rupa in doua, chiar daca acum imi bate in piept de aproape ca ma rupe pe mine in doua.


Piesele unui puzzle se unesc uneori atat de usor, si uneori parca nu-si gasesc locul, un puzzle alacuit din lumini si culori, si o flacara portoclie. Dar vor alcatui un tablou in final, unde toate piesele isi au locul, doar pentru ca te iubesc.

Sa le ia naiba de ganduri si sa fuga cat mai departe de mine!
Creionul mic si frumos, mecanic, care mi l-ai cumparat.Ma mai aduce cu picioarele pe pamant.
Dar...nu mi-e bine...

Dj Project - Departe de noi

Esti inca aici
Te caut in pat atunci cand dorm
Te simt cum m-atingi
Te aud ca prin vis cum spui somn usor

Cine va spune zi de zi
Ca ne-a fost scris ca impreuna vom fi?
Cine va fi langa tine-n zori
Daca ai sa uiti cum e sa m-adori?

Sunt singurel si mi-e dor de tine!!!!

Ironik

INNA - Hot

Am cautat ceva timp melodia, e simpla, micutza.. da-mi place.


Are si 2-3 versuri :
"You belong to me
I belong to you
Fire from my heart
Burning just for you
When you're far away
I'm in love with you
Feeling that so high
What can i do
Fly like you do it
like you're high
like you do it
like you fly/try
like you do it
lïke a women"

Ziua de Luni

O zi de luni, ca oricare, atunci cand muncesti sau de duci la scoala... iti vine sa-i bati pe toti, sa tipi sa urlii, sa dormi, sa ignori, sa fugi... O simpla zi prin care incepe calvarul... si asa si cuvantul de azi:

POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat.

Ce bine suna cuvantul asta azi.
Aseara pana sa adorm, m-am uitat la un documentar pe B1 cred, despre comunism, caderea lui, ceva destul de interesant, nu foarte, dar ce mi-a placut in afara de documentarul in sine (care nu l-am vazut tot) era ca aratau imagini de prin `80 cu oamenii aceea, cum erau ei simpli, si cum ii stiu din copilarie, cum stiu poporul roman de atunci, cu imbracamintea simpla cu caciulile groase si mari din blana; acum dupa comunism... ce-am ajuns?! unde am ajuns... fite de n-ai loc sa umbli pe strada, si alte prostii... si am adormit cu unele ganduri... ca mai bine sigur n-am ajuns...
Cat mai dureaza?

Cuvantul si poza zilei ;)

1.CHIŢIBÚŞ, chiţibuşuri, s.n. (Fam.) Fapt, detaliu lipsit de importanţă; mărunţiş, fleac. ♦ Tertip, şmecherie de care uzează cineva pentru a obţine ceva;
2. CHIŢIBÚŞ s. v. stratagemă, subterfugiu, şiretenie, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug.

Simple ganduri...

Stateam si ma gandeam... ieri cand veneam cu masina de la munca... visam sa castig la loto, sa am bani sa nu-mi mai trebuiasca nici munca, nici trezit de dimineata, nici griji ca am rate sau ca trebuie sa platesc cine stie ce si nu am cu ce. Da, acum cand esti in ananghie cu banii, vrei bani, maine cand am sa racesc, si o sa ma doara plamanii in piept... am sa-mi doresc sa ma fac bine, sa nu mai trag cu tusea si cu temperatura, vreau sa pot respira bine, sa ma ridic din pat sa ies afara... nici un gand la bani, atunci nu-mi mai trebuie. Apoi peste o saptamana ma fac bine, dar ma cert cu iubita, atunci nici sanatatea nu-mi trebuie, nici de bani nu-mi pasa, imi doresc sa ne fie bine, sa ne iubim si sa trecem peste greutati. Ma gandesc la viata in totalitate, care este ea, jumatatea mea.
Si iute asa imi dau seama ce fiinta limitata este omul... pentru ca nu cred ca numai eu gandesc asa... in mare sau mica masura, toti ajungem la aceste ganduri sau trecem pe langa ele, atingand cate un punct. Cel mai inteligent om de stiinta cu atatea ganduri si idei, poate idei de geniu, si nu cred sa nu fi trecut si el prin aceste idei.
Deci la ce se rezuma totul... la niste porniri animalice, din parte cea mai veche a creierului nostru.. suntem niste neanderthali cu alta piele... degeaba incercam sa parem niste "civilizati", caci nu ne iese, oricat am incerca... calcam stramb. Nu eu, nu tu, poate nici ei... intr-un mod tare vizibil... dar gandurile tale sunt o amestecatura de "da ba cu bata, u u u, eu vrea mancare acum" si " te rog da-mi un cutit, sa nu ma murdaresc pe maini".
In adanc tot niste animale suntem pana la urma, si nu ma credeti... deschideti televizoru, dati la stiri, orice stiri... si mai vorbim dupa...

Cuvinte reci...

Te gandesti la trecut vreodata? Te doare cand stii ca nu ai facut totul asa cum ai vrut? Daca, daca, daca...? Ce ar fi schimbat? Probabil ca nimic, dar continui sa te intrebi.

Ai putea descrie vreodata in cuvinte ceea ce ai simtit pentru el? Ceea ce a insemnat el pentru tine? Cate nopti ai pierdut facandu-ti planuri? Crezand ca e pentru totdeauna? Crezand ca viata poate fi asa minunata cum ti-a aratat-o el?

Niciodata nu ai putea exprima in cuvinte adevaratele tale sentimente. Cuvintele sunt fara rost. Cuvintele...sunt doar niste cuvinte. Reci... Moarte... 

Si totusi toti stim ce au insemnat candva cuvintele, cat de tare au putut sa doara? Cat te-ai chinuit atunci sa le uiti? Si mereu iti veneau in gand, nu scapai de ele. Le repetai tu in gand, cu dorinta sadica de a iti face rau pana cand ele nu vor mai insemna nimic pentru tine. Pana cand nu te vor mai rani.

Acum iti vin in gand doar cuvintele lui. Au fost lumea ta. Au fost tot ce ai avut din el. Si totusi tot cuvinte au fost si cand ti-a spus "Adio". Dar...lumea ta s-a distrus prin acel cuvant. Simplu. Repede. Fara nici un avertisment. Te consolezi gandind ca asa a vrut el. Acum...tot ce poti face e sa ii respecti dorinta. O dorinta cruda, pe care nu vrei sa o accepti...

"Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,

Peste toate o lopată de ţărână se depune.

Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri

Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri… "                                                                                                                                                by Vera

Inger negru

Zambesc dintr-un colt al gurii, pierdut… cu ochii goi, indreptati catre nimic si nimeni. Toate amintirile imi vin deavalma in cap, una mai puternic ca alta… nu pot sta neclintit la toate astea. Frumoase si rele, dulci si amare, se strang toate si se deruleaza in mintea mea. Sunt inchis in mine, si incerc sa le vad pe toate. Imi amintesc ce bine era cand puneam amandoi capul pe perna, unul langa altul ne priveam si zambeam. Unde te-am lasat… cand te-am scapat din maini? Cand, puful meu, te-a luat timpul si eu am ramas in urma?

Ochii tai, buzele tale le-as mai musca o data. Inchide ochii si simte-mi rasuflarea, e tot ce ai nevoie, ea iti va spune cum sangele-mi arde cand te simt aproape. Mirosul tau trandafiriu din cap nu-l pot scapa, gatul fin si dulce l-as saruta, si pierdut in mireasma ta eu m-as lasa, purtat catre un vis ce nu-l voi mai uita.

Stai si dormi langa mine, un somn linistit si calm, acum stiu sigur ca esti a mea, frumoasa mea, printesa mea, viata mea. Dar se face face dimineata… soarele rasare, te mangaie pe obraz, eu nu sunt acolo. Ca un demon m-a alungat, si a trebuit sa plec, dar ma voi intoarce, si te voi simti iar langa mine, voi pretui ce avem, amintirile vor veni iar in minte, si te voi cunoaste iar… in fiecare zi iar si iar. Mor si inviu. Dar speranta nu-mi piere, sarutul ti-l astept pentru o noua zi sa-mi dai putere, sa inving si moartea! Timpul e prea rapid... trece si ma uita, langa tine nu mi-e de ajuns nici o viata, dar o secunda?! Si te voi pierde diminetii... te voi pierde in fiecare zi... si te voi recuceri dinou. O mangaiere iti intind... si cu ai tai ochii inchisi tu stai si astepti o vorba`n vant, orice cuvant, nu stii cine sunt... timpul mi-e `npotriva, iti spun: "sunt eu, ingerul tau negru"

Floare mica

O mica floare esti… eu te-am cules, te-am strans in brate, te-am udat… cand vantul a batut eu te tineam sa nu te frangi. Si ai crescut, ai inflorit… erai/esti frumoasa, dar incet a trecut timpul, si ai inceput sa te usuci incet in ochii mei. Apa ce te hranea nu mai era de ajuns, sa te protejez de ploi si vant nu mai conta, tu tot mai mica te faceai si culoarea o lasai in urma. Pe geamul ferestrei te tineam si ma tot uitam, speram, sa vad cum razele soarelui iti vor face frunzele deja uscate sa mai tremure. Nu vroiam sa te las, asa cum erai la inceput mica si firava, acum de doua ori mai mica si firava esti. Vantul bate, vrea sa mi te i-a, dar n-am sa te las sa te rupi/pierzi nici in prima adiere nici un urletul furtunii.

Te-am pretuit floarea mea mica, acum voi lupta, sa te vad cum prinzi iar culoare, niciodata nu ma voi lasa din lupta. Sa ma infrunt cu titanii as putea sa-ti vad iar petalele colorate. Incet am sa te ud, si ingrijesc pana ai sa infloresti.

O floare mica tu vei mai fi!

SSDD

Este asa plictisitor tot ce se discuta si ce se intampla aici, parca as fi intr-un film ieftin horror, in care urmeaza sa se intample ceva… si actorii de mana a 3-a nu stiu nici macar sa se prefaca ca joaca un rol… parca ar citi de pe o foaie invizibila fara pic de intonatie, si punctuatie. Dar acest film, ieftin asa cum e el.. nu e pentru cei slabi de inima. Nu rezista multi. Caci multe lucruri rele se intampla, carnea e mancata din interior… mintea iti este controlata de cuvinte ce taie adanc in creier. Nu mai ramai intreg, dupa ce ai trecut prin acest film ieftin.

Toti stau, calmi si linistiti, fiecare la biroul lui, ascunzadu-se dupa monitorul lui, incercand sa para interesat de ceea ce face, sau interesant… nu stiu inca. Unul scrie ceva cu un creion mult prea nou pentru a crede ca el chiar munceste; altul se uita atent in monitor de parca ar citi ceva, dar ce citeste nimeni altul nu stie, ar putea citi legislatie, dar la fel de bine ar putea citi zece moduri de a scapa nevinovat dupa o crima sau cum sa planuiesti o crima ori cine stie ce alte perversitati. Un semn de intrebare atarna si asupra celorlalti, unul da frenetic din mouse, altul bate la tastatura de parca chiar ar avea ceva important de facut… dar nimic nu pare ceea ce este, si daca este ceea ce crezi, atunci gandesti gresit. Unii sunt cuprinsi de euforie, dar aici este doar oboseala care isi spune cuvantul sau poate chiar nebunia s-a instalat in locurile intunecate ale mintii noastre. Ascuns acolo, lasat cat mai jos, stai si mai arunci o privire in jurul tau, si ii privesti pe cei ce te inconjoara de atata timp, si iti zici, ce specii de oameni exista pe lumea asta… dar si tu esti o creatura la fel de ciudata.

Nu te poti impotrivi, iti vine sa tipi cat te tin plamanii.

The pure morning

Te trezesti dimineata in mijlocul naturii, cu cerul senin deasupra ta. Aerul curat de padure iti umple simturile si plamanii. A mai trecut o zi, ai mai scapat de un chin, de o durere. Acum urmeaza alta zi, alta provocare, ai sa mai treci si pe asta? Pasarile canta frumos in copacii ce te inconjoara. Razele soarelui de dimineata te mangaie usor, si esti invaluit in caldura lui binevoitoare. Pentru un moment este bine, lipsit de griji. Fosneste padurea sub adierea vantului. Liniste si pace.

Vreau sa ma ridic in picioare, dar nu ma asculta, sunt istovit, durerea ce-mi trece prin genunchi ajunge in inima ca o sulita, cad... Cum am ajuns in aceasta situatie inca nu-mi pot da seama, refuz sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Natura imi este prietena, ma salvat pana acum, ma ajuta inca sa mai supravietuiesc. Acum insa incep sa nu o mai suport, soarele nu ma mai mangaie, ma arde, imi usuca buzele, ma istoveste. Trebuie sa ma duc cei doi km pana la izvor, din locul unde mi-am facut asa zisa casuta a mea, doar un loc mai ferit, unde pot dormi mai linistit. Acum patru zile cand am gasit si culcusul si izvorul am zis ca este o distanta totusi mica, nu ma deranja. Nu ma deranjat nici in urmatoarea zi. Dar a devenit din ce in ce mai greu, iar astazi este chiar un chin. Sunt oare pierdut? Nici n-am incercat sa caut o iesire, nici nu am incercat sa vad unde sunt.

Ma cauta cineva oare?

Este greu in astfel de situatii, vedeam la televizor oameni in astfel de situatii, era usor sa-i privesti prin televizor, nici nu ma puneam in situatia lor, doar dadeam din gura, comentam, nu mi-era greu. Dar acum sunt in acea situatie, eu sunt in acea situatie. SI mi-e greu.

Afara si inauntru

Ma ajuta cineva sa gandesc, sa-mi spuna ce urmeaza sa gandesc, pentru ca mie sincer mi-e lene... fara chef fara putere. Nimic interesant, nimic frumos... doar ceasul care isi numara secundele, si eu care astept sa plec acasa.
Grea e trecerea timpului in momente ca astea... si altadata, unde a zburat? Timpu asta ne pacaleste, se joaca cu noi, stie mai bine ce face...
Mai faci una, mai faci alta sa mai vezi un minut alunecand... dar stau a ma intreba, chiar vrem sa treaca timpu... acum da, dar cat de pretios e in alte clipe.
Ce vrem de fapt... cine stie? ne spune si noua?... noi vrem multe, nici nu e indoiala. Vrem cat putem pana la urma.
Eu ce vreau acum... doar sa mai treaca doua, trei minute sa se faca patru jumate sa plec acasa, pentru ca la munca uneori te simti doar intre 4 pereti (de fapt vreo 6), si aici se termina gandirea ta... apoi cand iesi din acea incapere limitata pori gandi liber si te poti indrepta spre cealalta viata a ta. Munci opt ore cel putin, 8-10 ore dormim, ne mai raman si noua intre 6 si 8 ore in cel mai fericit caz. Si in aceste ore cate trebuie sa facem?... multe, acum fug minutele de nu stii cum sa grabesti pasu sa le ajungi din urma.
Doua vieti birou si acasa. In interiorul gardului, si afara pe iarba verde. E bine ca mai putem intinde mana, si mai facem legatura cu exteriorul si atunci cand suntem la "inchisoare"... ca altfel nu era nici o diferenta.
"Inchisoare" pentru ca asta ne devine munca... inconjurati de credite, plati, telefoane, intretineri... suntem mai ceva ca prizonierii, care ies de acolo si nu mai vor sa se intoarca, dar noi ne intoarcem de bunavoie.
Dar munca iti aduce si satisfactii (si cati nervi nu mai zic, stres...), satisfactii care cantaresc cat un mare nimic, ca tot cat vrea al tau "temnicer" sa te plateasca vei primi la sfarsit de luna. Cine suntem noi in ochii lor... (care noi?... aaaa, voi munciti pentru mine?... continuati, nu va sfiiti, ca nici data viitoare n-am sa va recunosc)...
Cat ma abtin, cat de frumos vorbesc cand ar trebui sa fiu mult mai rau, mult mai explicit, ca doar traim intr-o tara libera, cu libertate la cuvant... libertatea presei... dar nu are rost. Cei care stiu... stiu si fara sa mai zic nimic la ce ma refer.
Asta e viata noastra, a celor mai mici dintre noi, care ne straduim mult.

EMO - alt motiv

Totul a inceput de la o simpla stire, ma uitam, e adevarat pe b1 TV, dar... am mai vazut si la alte stiri, cum ca o fata s-a aruncat de la etajul 10 pentru ca era deprimata, trista, abatuta, melancolica, etc. Ea facea parte dintr-o organizatie numita EMO. ( EMO - am citit pe net, vine de la "emotional" ). Am zis, bine, naspa, tineretu` e din ce in ce mai nebun, sufera.. ma rog, am trecut peste. Au mai trecut cateva zile, si plimbandu-ma prin programe, mai vad iar un titlu... " un baiat a zis ca atunci cand e trist, se taie " tot cu gruparea EMO. A maitrecut o zi, si " un baiat din Bihor din gruparea EMO s-a spanzurat".
De aici deja m-au facut curios, sa vad si eu ce era cu organizatia asta. Acum 10 minute m-am pus la calculator, sa ma uit pe net... sa vad care e treaba. Dupa ce am citit una alta.. mai multe ganduri au aparut, nici nu stiu mai pot sa le orandui pe toate. Mai intai sa zic ce zice pe pagina care am gasito prima dupa un google.

"Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.
“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.

http://www.emo-kids.ro/

In primul rand, m-am gandit, pustii astia, sunt deprimati in realitate? cum zic "specialistii"? Ce au patit? Ce au in cap? Noi sigur nu putem intelege... doar daca ajungem in acea postura...

Dar chiar asa, ce se intampla? Pana acum nu se mai sinucideau? Nu se mai spanzurau?

Si nu mai era EMO, asta... adunci in numele carei oragnizatii se sinucideau?... nu inteleg, mai sufera ei, nici nu indraznesc sa zic altceva... dar de ce atata durere, atata sange si cruditate.

In urma lasi fum, si cenusa... dar poate tocmai ca asta si vor. Sa plateasca parintii!

Dar de ce sa sufere ei?... alte optiuni nu exista?... si cu ce-i ajuta gruparea asta?

Macar vorbesc intre ei?... macar se dojenesc unii pe altii?

SAU "hai sa ne ucidem fratilor ca e mai simplu".... mai copii mai, nu sunt eu mare, n-am 80 de ani, MAI!!... da viata e grea oricum... suferim oricum, si aia care zambesc, si aia bogati si aia saraci si NOI!

Toti sufera intr-un fel sau altu... nu se merita se ne irosim viata pentru cineva care nu merita, daca asta credeti! Deci nu lor le-ai facut cel mai mare rau, voua va faceti raul cel mai mare! Platiti pretul suprem, pentru ce? pentru 1 luna, 2 luni, 1 an mxim de suferinta?... ca oricum ei uita... ca oricum n-ati fi contat....

Cam astea ar fi gandurile mele, amestecata, oricum ma bulverseaza... nu pot sa le expun pe toate... Si urmatorul gand, am vazut... intr-o poza pe care nu am reusit sa o gasesc... ca "emo is like goth, for pussies"...
Noi romanii cred ca suntem mai "speciali" ( sa nu zic prosti ) pentru ca eu nu am auzit, (poate sunt mai limitat) ca aia din goth, de afara ca se sinucid chiar asa... ei sunt un grup mai aparte, care gandeste altfel, se imbraca in negru, asculta muzica lor... nu se supun unor reguli... e problema lor, scrie si pe pagina dedicata (http://www.goth.net/goth.html).
Mai fiecare gandim altfel, fiecare ascultam muzica lor, si mai mult sau mai putin nu e supunem regulilor... dar noi nu avem curajul sa ne organizam, sa na strangem in grupuri... si deci din partea mea felictari, si bravo lor ca sunt uniti si au reusit, si la fel si EMO, care sunt mai emotivi, si ma suferinzi...da pana in momentu care dai vina pe tot felul de lucruri sa te sinucizi.
Ideea de baza era ca emo nu e nimic ca goth... din partea mea... am sa mai vorbesc despre asta... dar ca sa nu gersesc am sa pun pauza aici, sa ma mai documentez sa nu vorbesc aiurea, si pe langa.

Si din astea, poti sa vorbesti si sa gasesti foarte multe subiecte... ca pustiul ala care si-a ucis parinti si a dat vina pe filmu matrix, pe niste pusti care au omorat in liceu nu stiu cati colegi dand vina iar pe alt film ( nu mai stiu numele, dar daca urmariti discovery... stiti ce zic).

Concluzie : "Guns don`t kill people, people kill people. "

Vreme

Asteptand vara, soarele si caldura, marea si plaja. Te inchizi acum cand ploua, ca o floare`n noapte. Drumurile se despart, ploaia cade`ncet, si trist. Iarba verde doar ramane, cand in gand nimic nu e. Ea, ... doar ea te duce`n lumea viselor, alinand durerea grea, si cu flori e plina lumea. Florile gandurilor. Si mergand incet apare, brusc dupa`a zorilor culoare, un mic vis. Tresari, incet, pe a pleoapelor ispita, viata fuge...
Si fugi si tu, usor, ca o adiere... ca o bataie de inima, ca o secunda. Nu te vei opri.. timpul nu se va opri. Si apa te-nconjoara, te atinge rece. Adierea de gheata, sunt doar haine ude. Vara inca e departe, amintirile alaturi ne sunt. Adierea lor si durerea ta, merg de mana... si nu se vor opri. Uita, dar nu vei uita. Vara tot va veni, e aici, in inima ta! Gheata.
Ploaia,... nu sa mai oprit.

Prin natura

Ma uitam pe poze, asa pe google, sa vad despre lilieci, si vad ca nu sunt singurul care a ajuns pe la pestera liliecilor, ci mai sunt cativa constanteni care observ ca nu se dau inapoi de la o aventura mica, de la plimbare prin natura. Frumos, n-am ce zice, ma bucura faptul asta. Macar nu am ramas maniaci dupa calculator, sa stam si in weekenduri lipiti de monitoare, ca si asa stam in restul saptamanii, ori la munca, ori acasa.
Mi-ar place sa ne intalnim, noi, cei care mai vor sa se si plimbem, sa facem o plimbare cu totii, un gratar... poze (ca mai nou, toti suntem ahtiati dupa o poza). Daca reusiti sa cititi, astept un raspuns.
Pe unde sa mai mergem prin Dobrogea?

Life... ain`t easy

Oare mai inteleg ceva, oare intelege cineva ceva?... Am incercat sa pun cateva poze, dar imi tot da o eroare.. o sa mai incerc maine. Azi numai.


...daca ne pasa, nu ne pasa, ne bagam in cutiuta, acoperiti de o pojghita subtire de durere, infasurati asa parcurgem drumu catre pieire, mergem pe el si nu ne pasa, caci nu ne uitam inapoi sa vedem ce am facut ce am lasat in urma. Ce judecata? Nimic. Pana cand suntem in momentul in care lumina se stinge de tot si umbra ne cuprinde, nimic nu e important decat propria persoana.
Dar se spune ca iese si acea raza de soare, care te salveaza, care e binefacatoare, te trezeste la viata. Viata. Ha, Ha... as rade, daca totusi n-as zice ca e putin importanta, dar... Ha, ha rad... caci asta uneori nu e viata. O floare as fi, sa fiu mangaiat de razele soarelui, caldute, si pline de viata. Dar ce viata! Cum sa fie pline de viata? Ce raze sunt acestea?... SUnt raze de vita, deoarece fara soare, nu ar exista fotosinteza si nu s-ar mai produce oxigen, am fii sortiti pieirii!
Dar acum pana si soarele pare ca nu ne mai vrea! Acum e prea puternic, razele lui nu mai ne fac asa bine.. mai mai ca ne distrug, de fapt ne distrugem noi, nu razele lui.
"Pamantul va fi mai sarac cu mii de specii de animale si plante, daca efectele incalzirii globale nu vor fi contracarate.

Pana in anul 2050 vor disparea aproximativ un sfert din speciile care populeaza in prezent planeta, anunta un studiu publicat in revista Nature. Principalul vinovat este schimbarea climei, a carei influenta negativa s-a transformat intr-o amenintare serioasa pentru fauna si flora Pamantului. Semnalele de alarma trase de biologi anunta ca efectele incalzirii globale au reprecursiuni mai drastice asupra anumitor specii, decat despaduririle masive, mergand pana la extinctia totala a celor mai putin adaptabile."
Dar vai, oamenii de stiinta, fac cercetari cum sa rezistam acestei shimbari de climat. Pai mi se pare si corect, mai intai ne dam foc, si apoi incercam sa stingem focu... dar dupa ce a ars pe jumatate.
Logica omului. Homo Sapiens...

Cand esti suparat esti suparat pe tot, nu mai iti pasa in acele cateva secunde de furie cine, ce, cum. Durerea e durere. Si noi simtim, si animalele si pamantul. Nu suntem mai speciali, nu suntem mai importanti, toti suntem egali, trebuie sa coexistam, sa fim uniti... si nu ma refer la oameni doar... la toti cei ce traim pe aceasta planeta frumoasa, cu ea sa formam un TOT.
Cate frumuseti sa ne mai dea?!

Well my heart knows me better than I know myself
So I'm gonna let it do all the talking.
I came across a place in the middle of nowhere
With a big black horse and a cherry tree.

I felt a little fear upon my back
He said "Don't look back, just keep on walking."
When the big black horse said, "Hey lady!"
Said, "Look this way, will you marry me?"

De am gandi macar un pic

Am fost la plimbare in weekend pe la Baneasa, Constanta. Zone frumoase, padurice ingrijita, zone protejate... sa zicem ca Ocolul Silvic Baneasa isi face treaba (doar am fratior acolo)... una peste alta e frumos. Unde e gard, si imprejmuit, nota 10... dar la numai 2 pasi, de aceste zone, unde ajungem noi sa punem picioru (cand zic noi ma refer la fiinta care este omul), dezastru... Am facut poze, frumoase, zone cu putin verde, stanci, paduri... dar acum raman doar vorbe.
Doar vorbe pentru ca pozele nu-si au rostul. De ce nu?, pentru ca gunoiul este cel care iesea in evindenta! ...poti deschide geamul, te uiti putin in stanga in dreapta, si ai sa vezi o sticla, o hartie aruncata, un gunoi... peste tot e la fel, nimic diferit. Mizerie. Tara noastra este frumoasa, extraordinara, un suflet viu si curat, dar noi, fiinta noastra, o murdareste, nu ne pasa, aruncam in stanga in dreapta fara pic de minte. Ne murdarim singuri, si mai zicem ca suntem fiinte inteligente, si nimeni nu mai e ca noi, suntem specia dominatoare. Si suntem specia exterminatoare. CUM?! Cum poti sa zici ca esti cea mai inteligenta fiinta cand tot ce facem noi, ne impingem singuri spre distrugere. Cate maimute, cati lei, ursi, tigru... orice animal, vezi ca face mizerie pe unde merge, ca se auto-distruge incet. Ai putea sa zici, pai eu nu au de unde sa faca mizerie, sunt prea limitati... dar poate e mai bine asa, macar nu se imbata ca "porcii" (imi pare rau ca jignesc "porcii"), si apoi se omoara intre ei pentru nimic, sau ca se sinucid din cine stie ce motive, sau se omoara pentru petrol, sau pentru nu stiu ce zeu.
Am avansat ca civilizatie, dar cu ce pret? Se merita pretul? De ce NOI, ca fiinte, in timpurile vechi stiam sa pretuim natura, fauna, o respectam, si acum cu toate cunostintele, cu toata tehnologia asta stim mai multe, stim ca depindem de natura, de fauna, ca totul este un lant... dar cu atat mai putin ne pasa, si alegem drumul distrugerii.
Am citit, sau auzit in diferite ipostaze "cine sunt animale pana la urma?", dar sunt doar cuvinte, toate sunt cuvinte, nimeni nu face nimic... Degeaba se agita marii oameni de stiinta, citesc pe ici pe colo, ca au aflat, ca au facut, ca recicleaza... dar pentru ce?, daca noi nu facem nimic, si continuam sa distrugem, degeaba se chinuie sute de oameni sa coloreze in verde cand miliarde murdaresc cu negru.

Rectificare

Inca nu am ajuns la pestera, sa mai fac o poza doua, sa o mai explorez, chiar daca afara ziua s-a marit parca un pic, si primele raze calduroase de primavara isi fac simtita prezenta. Dar am fost prin alte cateva locusoare micute, frumoase din Dobrogea. (asta e o alta povestioara)... Ce am aflat in pauza aceasta e un lucru foarte important (as zice eu)... DA! Am gresit, pestera care am gasit-o si despre care am vorbit putin, este de fapt pestera Liliecilor cu coordonatele 44 grade 28 minute 3 sec N si 28 grade 28 minute 55 sec E, iar pestera "La Adam" este putin mai jos de Liliecilor cu coordonatele 44 grade 27 minute 56 sec N si 28 grade 28 minute 27 sec E.
Pentru o mai buna imagine am gasit o harta Google foarte interesanta... se gasesc pe ea aceste puncte!
http://wikimapia.org/#lat=44.466759&lon=28.47947&z=17&l=0&m=a&v=2

Pestera "La Adam"

Toate au inceput acum 2 saptamani, cand saturat de statul in casa in week-end, am zis hai sa mai ies un pic, sa mai fac o mica, mare plimbare prin Dobrogea, ca doar aici stau de atata timp si totusi o cunosc foarte putin. Auzisem de pe la unii, altii... cum ca aici, in Dobrogea sunt cateva pesteri frumoase si foarte interesante. Eram bucuros ca o sa am ce face sambata asa ca ma pun vineri sa caut locuri, pesteri, zone din Dobrogea pe internet. Uimire totala... din tot Google-ul am gasit doua, hai sa zic trei, dar DOUA pagini care sa zica mai multe detalii despre pesterile noastre, in rest erau pagini, nu zic nu, dar aminteau un pic de ele si gata. Nu tu trasee, nu tu locatii... Macar una dintre acestea are si cateva poze si spune cate lucruri s-au gasit si cat e de interesant.
http://www.descopera.ro/articol/2338419/Descopera-in-Romania/pagina-2/Comorile-subterane-ale-Dobrogei.html

Si dupa lungi si fara de folos cautari, am pornit sambata spre Cheile Dobrogei sa aflu, sa vad. Distanta nu e mare, 45 km din Constanta. Am mers, am mers... si la un moment dat, un semn mic, uitat de vreme te indreapta catre Manastirea Sf. Ioan Casian, care de altfel ar fi si o pestera. Am facut dreapta pe acel drum de pamant, si dupa 10 minute am ajuns la Manastire. Frumoasa ar fi fost daca nu era in renovare, iar pestera nici gand sa o gasesti. Ne-am uitat un pic pe acolo, frumos, pustiu.. cautarea trebuia sa continue.













Inainte de drumul catre Manastirea Casian mai era un drum inainte de calea ferata, care arata spre Gura Dobrogei. Citisem pe net ca undeva pe acolo s-ar afla pestera, asa ca am si pornit. Am mers ce am mers, drumu cam uratel, cu pietre, dar merge.. nu ramaneti acolo. Cateva peisaje frumoase, zone cu padurice, si chiar un raulet, dar lucru cel mai trist erau mizeriile lasate in urma de oamenii ce mai fusesera acolo. Asta nu pot sa va descriu, si nici nu vreau. Dar locurile erau frumoase. Am ajuns la o mica bifurcatie, in dreapta fiind un drum mai ascuns un pic, si mai micut, dar avea intr-adevar o plancarda pe care scria despre zona protejata din Dobrogea. Am vazut ne-am uitat un pic pe acolo, am intrat pe drum, am vazut vreo 4-5 caprioare exact in fata noastra care au fugit, dar pana sa ne dezmeticim si sa facem poze erau prea departe. Si dupa asta, am facut cale intoarsa si am continuat drumu catre Gura Dobrogei.
Am mai mers aproximativ 10 min si am vazut satucu... eu ma asteptam sa vad ceva stanca, ceva piatra.. de unde, un simplu satuc, in podis. Cam asta a fost prima aventura de genul acesta, dar nu m-am lasat batut. Saptamana trecuta, am plecat iar, de data aceasta mai hotarat si suparat ca nu exista nici o sageata sa-ti arate ca acolo trebuie sa fie. Acum dotat si cu GPS, trebuia sa o gasesc. Acum drumu direct a fost catre Gura Dobrogei... acolo trebuia sa stie cineva unde se afla aceasta pestera misterioasa.
Am ajuns in sat.. acolo am mers pana in capatul lui si inapoi ca sa gasesc pe cineva sa intreb. Am aflat pana la urma unde se afla pestera. Era acolo unde vazusem initial semnul acela. Pentru ei era simplu, intrati acolo pe drum in dreapta si se vede. Ma gandesc, mai am mai fost o data acolo, si am intrat, da nu se vedea chiar asa usor.. sau nu stiam eu la ce sa ma uit. Bun, daca oamenii au zis ca acolo, pai acolo e. Ne intoarcem.



















Am gasit mica bifurcatie, inainte de pod... acum venind dinspre Gura Dobrogei, facem la stanga... si oprim acolo. Acum hai sa cautam, trebuie sa fie.. i-a stancile in lung si in lat, nimic nu scrie nicaieri, ma scuzati.. era o hartie pe care scria ca cineva si-a pierdut o pusca de vanatoare... dar despre pestera nimic. Si ne-am plimbat vreo 30 minute, fara nici un rezultat. Pana la urma am avut noroc cu o familie care venise si ea tot la pestera, dar spre diferenta de noi... ei stiau unde este. Ei bine, am aflat, pestera esteundeva pe platou, asa ajungi la ea... ai un pic de urcat, si pana la urma se vede un fel de drum care duce la pestera "La Adam". Da, am gasit-o. Am intrat un pic, era frumoasa, dar problema... n-am venit si pregatit. N-aveam nici lanterne, nici imbracati pentru cautari in pestera nu eram. Dar am gasit-o. Asta e un pas important... data viitoare am sa fiu si pregatit sa caut in adancurile ei.

Plangea

Mult timp a trecut. Multe si totusi putine sau intamplat... Examene, stres, plictiseala, nebunie, aventuri, cheltuieli..., dupa cum ziceam multe, dar totusi putine. A trecut si Ianuarie. Greu trece timpu, dar totusi il lasam in urma cu pasi repezi.

Oboseala isi spunea cuvantul. Norii se intind pe cerul cenusiu, inlaturand si ultima raza de soare. Se intuneca si rece se asterne suflarea tristetii. Timpul se lasa asteptat, minutele prelungesc agonia, secundele urla durerea ce o simte. Incet, foarte incet, punea un picior in fata celuilalt. Nu se deplasa. Timpul inghetase in jurul ei. Nici o voce, nici un sunet, doar norii si frigul o imbratisau. Nu era pic de culoare in jur, iarna transformase tot... inghitise tot, lasase totul rece si neprimitor, nu mai era pic de miscare... un tablou, o poza... asta ramasese. Amintirea si durerea acelui sfarsit. Negru se lasa si pe ochii ei..., pleopa ii cobora usor si o lasa in bezna.
Norii se induiosara la privelistea aceea, acea fiinta care statea inmarmurita in mijlocul strazii, cu capul plecat, cu ochii inchisi si-si aruncara lacrimile spre pamant. Coborara tot spatiul acela cenusiu si mort si ajunsera pe obrazul fetei sub forma de cristale mici, inghetate.
Trupul primii aceste ace de gheata fara nici o reactie... nici nu fusesera simtite de ea, nu mai era in acel corp, nu mai era acea fiinta. Nu mai era, EA.
Gheata se transforma in apa, si spala tot corpul fetei. Ploaia spala durerea, spala lacrimile, spala tot. In jurul ei o picatura doar, apoi doua... o mica pata de culoare in tot acel loc mort. Dar cu ce pret?... o culoare a mortii. Inca o picatura... ploaia spala cutitul cel tinea in mana. Era curat acum, durerea trebuia sa dispara si ea. Nici lacrimile nu se mai vedeau.
Fata statea acum nemiscata, linistita parca, cu capul plecat, cu ochii inchisi... Cutitul facu un zgomot asurzitor in acea liniste de mormant cand, cu o ultima bataie de inim,a il scapa din mana ei rece.


Nota: Ce trista povestioara, of... da am inceput cu o idee, cu o poza in cap, si am extins ideea... nu mai puteam schimba. O sa urmeze una mai frumosa, mai vesela. Sa iasa si soarele afara.

Natura

Frumoase locuri are Romania. E tara noastra, unde ne-am nascut, unde am crescut, si bune si rele, cu ea am impartit. Nu stim noi sa cautam frumusetile ei... ca nu-ti ia mult sa gasesti.
Dar cum suntem noi, cum e omu in general... nu o sa ajungem nicaieri.
Sa ne bucuram cat mai putem, de tot ce este in jurul nostru, si sa apreciem... pentru ca nu se stie ce poate urma.


Mda... plictiseala, ganduri, vise... zambind la niste poze, as vrea sa dau timpul inapoi si sa fiu iar la Predeal. Frumos. Stiu.
Mie imi plac.

Suntem sau nu credinciosi?

Sa ai un destin inseamna a nu fi stapan pe propria viata, ea avand un curs deja prestabilit, deci alegerile care le faci sunt nule.
Discutie despre credinta si Dumnezeu. O discutie fara inceput si fara sfarsit... s-au distrus orase si oameni sau razboit pe disputa despre credinta. O tema care te lasa de fiecare-data cu mai multe intrebari decat cu raspunsuri.
Degeaba aghiazma, degeaba post... ce rost au toate astea pentru oameni?, cand ei se imping, se imbulzesc pentru o sticla cu apa sfintita, mor calcati in piciaore de alti "credinciosi" pentru a atinge moastele unui alt "credincios".
Si dupa toate astea, te spovedesti, bei aghiazma, esti curat... si iesi afara, si-ti bagi .... in primu care iti taie calea, sau dai cu picioru la o pisica, sau te duci la munca si le vrei raul unora din jur. Dar tu esti un om bun, credincios, cu frica lui Dumnezeu... asta in cateva minute din ziua aceea... si in restu o iei de la capat.

Usor e sa vezi ceea ce-ti convine tie, incearca totusi sa vezi si restu lucrurilor, acelea mai mici, mai sfioase, care uneori par ca se ascund de ochii tai critici.
Asta e viata... o selectie de poze si imagini, care ne plac noua mai mult... cu astea ramai... oare?

Cine ne pedepseste la sfarsit?