Ma ajuta cineva sa gandesc, sa-mi spuna ce urmeaza sa gandesc, pentru ca mie sincer mi-e lene... fara chef fara putere. Nimic interesant, nimic frumos... doar ceasul care isi numara secundele, si eu care astept sa plec acasa.
Grea e trecerea timpului in momente ca astea... si altadata, unde a zburat? Timpu asta ne pacaleste, se joaca cu noi, stie mai bine ce face...
Mai faci una, mai faci alta sa mai vezi un minut alunecand... dar stau a ma intreba, chiar vrem sa treaca timpu... acum da, dar cat de pretios e in alte clipe.
Ce vrem de fapt... cine stie? ne spune si noua?... noi vrem multe, nici nu e indoiala. Vrem cat putem pana la urma.
Eu ce vreau acum... doar sa mai treaca doua, trei minute sa se faca patru jumate sa plec acasa, pentru ca la munca uneori te simti doar intre 4 pereti (de fapt vreo 6), si aici se termina gandirea ta... apoi cand iesi din acea incapere limitata pori gandi liber si te poti indrepta spre cealalta viata a ta. Munci opt ore cel putin, 8-10 ore dormim, ne mai raman si noua intre 6 si 8 ore in cel mai fericit caz. Si in aceste ore cate trebuie sa facem?... multe, acum fug minutele de nu stii cum sa grabesti pasu sa le ajungi din urma.
Doua vieti birou si acasa. In interiorul gardului, si afara pe iarba verde. E bine ca mai putem intinde mana, si mai facem legatura cu exteriorul si atunci cand suntem la "inchisoare"... ca altfel nu era nici o diferenta.
"Inchisoare" pentru ca asta ne devine munca... inconjurati de credite, plati, telefoane, intretineri... suntem mai ceva ca prizonierii, care ies de acolo si nu mai vor sa se intoarca, dar noi ne intoarcem de bunavoie.
Dar munca iti aduce si satisfactii (si cati nervi nu mai zic, stres...), satisfactii care cantaresc cat un mare nimic, ca tot cat vrea al tau "temnicer" sa te plateasca vei primi la sfarsit de luna. Cine suntem noi in ochii lor... (care noi?... aaaa, voi munciti pentru mine?... continuati, nu va sfiiti, ca nici data viitoare n-am sa va recunosc)...
Cat ma abtin, cat de frumos vorbesc cand ar trebui sa fiu mult mai rau, mult mai explicit, ca doar traim intr-o tara libera, cu libertate la cuvant... libertatea presei... dar nu are rost. Cei care stiu... stiu si fara sa mai zic nimic la ce ma refer.
Asta e viata noastra, a celor mai mici dintre noi, care ne straduim mult.
vineri, 23 mai 2008
sâmbătă, 17 mai 2008
EMO - alt motiv
Totul a inceput de la o simpla stire, ma uitam, e adevarat pe b1 TV, dar... am mai vazut si la alte stiri, cum ca o fata s-a aruncat de la etajul 10 pentru ca era deprimata, trista, abatuta, melancolica, etc. Ea facea parte dintr-o organizatie numita EMO. ( EMO - am citit pe net, vine de la "emotional" ). Am zis, bine, naspa, tineretu` e din ce in ce mai nebun, sufera.. ma rog, am trecut peste. Au mai trecut cateva zile, si plimbandu-ma prin programe, mai vad iar un titlu... " un baiat a zis ca atunci cand e trist, se taie " tot cu gruparea EMO. A maitrecut o zi, si " un baiat din Bihor din gruparea EMO s-a spanzurat".
De aici deja m-au facut curios, sa vad si eu ce era cu organizatia asta. Acum 10 minute m-am pus la calculator, sa ma uit pe net... sa vad care e treaba. Dupa ce am citit una alta.. mai multe ganduri au aparut, nici nu stiu mai pot sa le orandui pe toate. Mai intai sa zic ce zice pe pagina care am gasito prima dupa un google.
"Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.
“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.
De aici deja m-au facut curios, sa vad si eu ce era cu organizatia asta. Acum 10 minute m-am pus la calculator, sa ma uit pe net... sa vad care e treaba. Dupa ce am citit una alta.. mai multe ganduri au aparut, nici nu stiu mai pot sa le orandui pe toate. Mai intai sa zic ce zice pe pagina care am gasito prima dupa un google.
"Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.
“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.
In primul rand, m-am gandit, pustii astia, sunt deprimati in realitate? cum zic "specialistii"? Ce au patit? Ce au in cap? Noi sigur nu putem intelege... doar daca ajungem in acea postura...
Dar chiar asa, ce se intampla? Pana acum nu se mai sinucideau? Nu se mai spanzurau?
Si nu mai era EMO, asta... adunci in numele carei oragnizatii se sinucideau?... nu inteleg, mai sufera ei, nici nu indraznesc sa zic altceva... dar de ce atata durere, atata sange si cruditate.
In urma lasi fum, si cenusa... dar poate tocmai ca asta si vor. Sa plateasca parintii!
Dar de ce sa sufere ei?... alte optiuni nu exista?... si cu ce-i ajuta gruparea asta?
Macar vorbesc intre ei?... macar se dojenesc unii pe altii?
SAU "hai sa ne ucidem fratilor ca e mai simplu".... mai copii mai, nu sunt eu mare, n-am 80 de ani, MAI!!... da viata e grea oricum... suferim oricum, si aia care zambesc, si aia bogati si aia saraci si NOI!
Toti sufera intr-un fel sau altu... nu se merita se ne irosim viata pentru cineva care nu merita, daca asta credeti! Deci nu lor le-ai facut cel mai mare rau, voua va faceti raul cel mai mare! Platiti pretul suprem, pentru ce? pentru 1 luna, 2 luni, 1 an mxim de suferinta?... ca oricum ei uita... ca oricum n-ati fi contat....
Cam astea ar fi gandurile mele, amestecata, oricum ma bulverseaza... nu pot sa le expun pe toate... Si urmatorul gand, am vazut... intr-o poza pe care nu am reusit sa o gasesc... ca "emo is like goth, for pussies"...Noi romanii cred ca suntem mai "speciali" ( sa nu zic prosti ) pentru ca eu nu am auzit, (poate sunt mai limitat) ca aia din goth, de afara ca se sinucid chiar asa... ei sunt un grup mai aparte, care gandeste altfel, se imbraca in negru, asculta muzica lor... nu se supun unor reguli... e problema lor, scrie si pe pagina dedicata (http://www.goth.net/goth.html).
Mai fiecare gandim altfel, fiecare ascultam muzica lor, si mai mult sau mai putin nu e supunem regulilor... dar noi nu avem curajul sa ne organizam, sa na strangem in grupuri... si deci din partea mea felictari, si bravo lor ca sunt uniti si au reusit, si la fel si EMO, care sunt mai emotivi, si ma suferinzi...da pana in momentu care dai vina pe tot felul de lucruri sa te sinucizi.
Ideea de baza era ca emo nu e nimic ca goth... din partea mea... am sa mai vorbesc despre asta... dar ca sa nu gersesc am sa pun pauza aici, sa ma mai documentez sa nu vorbesc aiurea, si pe langa.
Si din astea, poti sa vorbesti si sa gasesti foarte multe subiecte... ca pustiul ala care si-a ucis parinti si a dat vina pe filmu matrix, pe niste pusti care au omorat in liceu nu stiu cati colegi dand vina iar pe alt film ( nu mai stiu numele, dar daca urmariti discovery... stiti ce zic).
Concluzie : "Guns don`t kill people, people kill people. "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)