luni, 21 februarie 2011

Metamorfoza

Oare chiar se poate, oare chiar reusesc, acele cateva suflete, inimi pline de simtiri si trairi... chiar e posibil sa le ating, sa le las cat de cat o urma a trairilor a suferintelor mele, a cuvintelor care patrund adanc in fiinta care le priveste?... Cine imi poate dovedi, cine imi poate spune ca nu totul este degeaba, ca nu totul ce a fost asternut pe o hartie, ce a fost lasat in urma slcuptat in piatra, sau pictat pe cine stie ce pereti si chiar lasat in forma de cuvinte electronice pe un ecran ce palpaie in fata unui om de rand inseamna ceva pentru cineva.
Ma napadesc intrebari, ma inabuse simtiri de disperare... incet, ma pierd in neant, ceea ce am fost, s-a transformat, o parte s-a pierdut, nu mai este cum trebuia... ceva, undeva s-a produs o rupere, lipsa de oxigen, de apa, de cele ce iti dau viata isi spune acum cuvantul. Nu se mai poate intoarce la ceea ce ai fost, timpul a trecut, ai crescut, ai imbatranit, lucruri care te faceau sa razi acum te fac sa plangi, lucruri ce erau alb-negru sunt acum colorate, toate au suferit mici schimbari si nu mai sunt ce erau...
Lacrima cea atotcuprinzatoare nu intarzie sa apara. Ea are povestea ei, si povestea ta, o contopire a frumusetii, a perfectiunii corpului. Te cunoaste mai bine ca tine, si te paraseste pentru ca tu sa mai poti continua cand esti la pamant. O antiteza. Iti plangi tristetea pentru a putea fi fericit.
Imi simt inima cum bate cu putere, cum fuge sangele prin corp, cum ma lupt, cum focul cuvintelor isi pierde puterea, si aceasta doare... doare ca o rana acoperita cu sare... ma stinge secunda cu secunda. Nici scrisoarea lasata in urma nu mai are nici un rost, cuvintele se vor pierde, si tot ce era legat de ele, sentimente si trairi,ganduri si amintiri, vor pieri si ele odata cu acea bucata de hartie acea piesa din existenta.
Nu mai am puterea sa ma lupt, poate doar o sansa mai am, dar daca e si aceea, as, tare mult, vrea sa o stiu. Stransoarea exista, repiratie intretaiata si o raza de lumina ce-mi incalzeste fata. Ma agat de ea, desi ma orbeste in tot intunericul din imprejurl, doar de ea ma mai pot baza.
Semnatura