Ma ajuta cineva sa gandesc, sa-mi spuna ce urmeaza sa gandesc, pentru ca mie sincer mi-e lene... fara chef fara putere. Nimic interesant, nimic frumos... doar ceasul care isi numara secundele, si eu care astept sa plec acasa.
Grea e trecerea timpului in momente ca astea... si altadata, unde a zburat? Timpu asta ne pacaleste, se joaca cu noi, stie mai bine ce face...
Mai faci una, mai faci alta sa mai vezi un minut alunecand... dar stau a ma intreba, chiar vrem sa treaca timpu... acum da, dar cat de pretios e in alte clipe.
Ce vrem de fapt... cine stie? ne spune si noua?... noi vrem multe, nici nu e indoiala. Vrem cat putem pana la urma.
Eu ce vreau acum... doar sa mai treaca doua, trei minute sa se faca patru jumate sa plec acasa, pentru ca la munca uneori te simti doar intre 4 pereti (de fapt vreo 6), si aici se termina gandirea ta... apoi cand iesi din acea incapere limitata pori gandi liber si te poti indrepta spre cealalta viata a ta. Munci opt ore cel putin, 8-10 ore dormim, ne mai raman si noua intre 6 si 8 ore in cel mai fericit caz. Si in aceste ore cate trebuie sa facem?... multe, acum fug minutele de nu stii cum sa grabesti pasu sa le ajungi din urma.
Doua vieti birou si acasa. In interiorul gardului, si afara pe iarba verde. E bine ca mai putem intinde mana, si mai facem legatura cu exteriorul si atunci cand suntem la "inchisoare"... ca altfel nu era nici o diferenta.
"Inchisoare" pentru ca asta ne devine munca... inconjurati de credite, plati, telefoane, intretineri... suntem mai ceva ca prizonierii, care ies de acolo si nu mai vor sa se intoarca, dar noi ne intoarcem de bunavoie.
Dar munca iti aduce si satisfactii (si cati nervi nu mai zic, stres...), satisfactii care cantaresc cat un mare nimic, ca tot cat vrea al tau "temnicer" sa te plateasca vei primi la sfarsit de luna. Cine suntem noi in ochii lor... (care noi?... aaaa, voi munciti pentru mine?... continuati, nu va sfiiti, ca nici data viitoare n-am sa va recunosc)...
Cat ma abtin, cat de frumos vorbesc cand ar trebui sa fiu mult mai rau, mult mai explicit, ca doar traim intr-o tara libera, cu libertate la cuvant... libertatea presei... dar nu are rost. Cei care stiu... stiu si fara sa mai zic nimic la ce ma refer.
Asta e viata noastra, a celor mai mici dintre noi, care ne straduim mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu